Un parc tematic inspirat din serialul animat "Familia Simpson", deschis în vara acestui an

Studiourile Universal vor deschide un parc tematic inspirat din celebrul serial de desene animate "Familia Simpson" în oraşul american Orlando, în vara acestui an.

Urmărește
223 afișări
Imaginea articolului Un parc tematic inspirat din serialul animat "Familia Simpson", deschis în vara acestui an

Un parc tematic inspirat din serialul animat "Familia Simpson", deschis în vara acestui an

Taverna lui Moe, chioşcul cu gogoşi şi magazinul cu reviste de benzi desenate vor fi câteva dintre tentaţiile noului parc, informează contactmusic.com.

Preşedintele Fox Consumer Products, Jeffrey Godsick, a declarat: "Fanii vor putea trăi şi respira aerul oraşului Springfield când vor vizita statuia lui Jebediah, Krusty Burger şi Taverna lui Moe".

"Familia Simpson", un show creat de Matt Groening, a câştigat 27 de premii Emmy şi este cel mai longeviv serial de desene animate difuzat în prime time în SUA. De la lansarea lui, în 1989, "Familia Simpson" a avut o serie de invitaţi speciali, precum Paul McCartney şi Elizabeth Taylor, care şi-au împrumutat vocea unor personaje din serial. Protagoniştii producţiei sunt Homer Simpson, un tată de familie leneş, dar inventiv, Marge Simpson, soţia lui Homer şi o mamă grijulie, şi copii Bart, Lisa şi Maggie. Cei cinci locuiesc în oraşul Springfield, care este, de fapt, o reproducere la scară mai mică a întregii societăţi americane. Realizatorii serialului nu s-au ferit, de-a lungul timpului, să abordeze teme delicate, precum discriminarea, rasismul, religia şi politica internaţională.

Serialul "Familia Simpson" a introdus expresia "D'oh!" în Oxford English Dictionary, iar membrii îndrăgitei familii au o stea pe Hollywood Walk of Fame.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici