Corpul plin de gloanţe al lui Carlos Muñoz Portal, în vârstă de 37 de ani, a fost găsit în maşină într-o zonă rurală din oraşul Temascalapa, în statul Mexic, o zonă cunoscută ca fiind violentă.
Autorităţile mexicane au avut dificultăţi în investigarea cazului, dată fiind lipsa martorilor.
Reprezentanţi ai Netflix au spus că evenimentele din jurul morţii sale sunt „încă necunoscute”.
Un prieten al lui Muñoz a declarat pentru ziarul spaniol El Pais că victima călătorea în regiune pentru a face fotografii pentru viitoare locaţii de filmare. Moartea bărbatului s-a întâmplat luni, dar ştirea a apărut abia la sfârşit de săptămână.
Cariera de 10 ani a lui Muñoz a cuprins locaţii pentru filme de înaltă calitate, cum ar fi cel mai recent film James Bond, Spectre, dar şi Fast & Furious şi Apocalypto.
Narcos este o serie de succes despre creşterea şi căderea stăpânului absolut al drogurilor din Columbia, Pablo Escobar, iar Muñoz lucra ca freelancer pentru cel de-al patrulea sezon.
„Suntem conştienţi de moartea lui Carlos Muñoz, un cercetaş de locaţie respectat, şi trimitem condoleanţele familiei sale”, au spus reprezentanţii Netflix într-o declaraţie de presă.
Citeşte şi: Un fost angajat Google dezvăluie cum sunt MANIPULAŢI utilizatorii reţelelor sociale: Scopul suprem este să câştige pentru cât mai mult timp atenţia utilizatorilor şi să le PROVOACE acestora cele mai revoltătoare reacţii
Citeşte şi: Harrison Ford RUPE TĂCEREA cu privire la relaţia pe care a avut-o cu Carrie Fisher, în perioada când era însurat cu Mary Marquardt
Citeşte şi: Singurătatea poate fi ALUNGATĂ cu un…peşte
Citeşte şi: Anca Ţurcaşiu dezvăluie salariul incredibil pe care l-a primit pentru ”Miss Litoral”: Puteam să-mi cumpăr…