- Home
- Life-Inedit
- LONDRA, (19.02.2015, 17:27)
- Bogdan Enache
Un statistician de la Harvard prezice că "Birdman" va câştiga premiul Oscar pentru cel mai bun film
Un statistician de la Universitatea Harvard, care foloseşte un model matematic pentru prezicerea câştigătorilor premiilor Oscar, cu o rată de succes de 75%, spune că "Birdman", Eddie Redmayne şi Julianne Moore vor fi marii câştigători ai galei de pe 22 februarie.
![Imaginea articolului Un statistician de la Harvard prezice că "Birdman" va câştiga premiul Oscar pentru cel mai bun film](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/4728/13855626/1/oscar-premiu-afp.jpg?width=560)
Un statistician de la Harvard prezice că "Birdman" va câştiga premiul Oscar pentru cel mai bun film (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Ben Zauzmer, care a prezis corect câştigătorii celor opt principale categorii la premiile Oscar din 2012, inclusiv că Meryl Streep va fi premiată pentru rolul din "Doamna de Fier/ The Iron Lady", foloseşte informaţii precum recenziile de pe site-ul Rotten Tomatoes şi câştigătorii de la gala Globurile de Aur, introducând datele într-o formulă matematică pentru a afla probabilitatea ca un film sau un actor să câştige o statuetă aurită, potrivit dailymail.co.uk.
Pentru gala Oscar din 22 februarie, Zauzmer a prezis că premiul pentru cel mai bun film va reveni peliculei "Omul Pasăre sau Virtutea Nesperată a Ignoranţei/ Birdman or The Unexpected Virtue of Ignorance", Eddie Redmayne va câştiga la categoria cel mai bun actor în rol principal pentru prestaţia din "Teoria Întregului/ The Theory of Everything", iar Julianne Moore va fi laureata categoriei cea mai bună actriţă în rol principal, pentru rolul unei profesoare de lingvistică bolnavă de Alzheimer din filmul "Still Alice".
Potrivit statisticianului, Julianne Moore are cele mai mari şanse de a câştiga premiul Oscar, cu o probabilitate de 84,4%. Moore a fost nominalizată de cinci ori la un premiu Oscar, dar până în prezent nu a obţinut nicio statuetă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marinescu, despre cazurile de gripă: Antiviralul este medicamentul care te ridică din pat
-
Monitorul Apărării: „Planul de pace al lui Trump pentru Ucraina" a fost „dezvăluit": discuţiile cu Putin, încetarea focului până la Paşte şi sfârşitul visului de aderare la NATO al lui Zelenski
-
Criza de la Şantierul Naval Mangalia. BNS: DAMEN renunţă la acţiuni, statul român are drept de preempţiune
Eddie Redmayne are 77,1% şanse să câştige. Concurentul său cel mai apropiat este Michael Keaton, care joacă în "Birdman", cu o probabilitate de 13,8% de a câştiga.
"Cei mai buni trei indicatori pentru cele două categorii importante pentru actori sunt premiile Sindicatului actorilor americani (SAG), premiile BAFTA şi premiile Globul de Aur", a declarat Ben Zauzmer pentru The Boston Globe referitor la formula sa de prezicere a câştigătorilor.
"Eddie Redmayne a câştigat toate cele trei premii amintite pentru «Teoria Întregului/ The Theory of Everything». Este posibil ca Michael Keaton să câştige (premiul Oscar la categoria cel mai bun actor, n.r.), dar, fără supărare, aceasta ar fi o eroare matematică", a mai spus statisticianul britanic.
"Birdman" are 39,9% şanse de a fi numit cel mai bun film, iar cel mai aprig concurent este "12 ani de copilărie/ Boyhood", cu şanse de 21,8%.
Zauzmer a declarat că toate indiciile arată că bătălia pentru cel mai bun film se va da între doar două pelicule, "Birdman" şi "12 ani de copilărie/ Boyhood", iar restul lungmentrajelor nominalizate, "The Grand Budapest Hotel", "The Imitation Game: Jocul Codurilor", "Lunetistul american/ American Sniper", "Whiplash", "Teoria Întregului/ The Theory of Everything" şi "Selma", au şanse mici.
Alejandro Gonzales Innaritu are 55,6% şanse de a câştiga premiul pentru cel mai bun regizor, pentru "Birdman", deşi criticii îl văd ca favorit pe Richard Linklater, care a filmat timp de 12 ani, cu aceeaşi actori, pentru filmul "12ani de copilărie/ Boyhood".
La categoria cel mai bun actor în rol secundar, Ben Zauzmer spune că J.K Simmons este favorit, cu 84,7% şanse de câştig, pentru rolul din "Whiplash".
De asemenea, Patricia Arquette are 82,2% şanse de a câştiga premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, pentru prestaţia din "12 de ani copilărie/ Boyhood".
Premiul pentru cel mai bun scenariu original va reveni filmului "Birdman", cu o probabilitate de 44,3%, în timp ce "The Imitation Game: Jocul Codurilor" are 66,3% şanse de a câştiga la categoria cel mai bun scenariu adaptat.
Animaţia "Cum să îţi dresezi dragonul 2/ How to Train Your Dragon 2" are cele mai multe şanse, 45,6%, de a câştiga la categoria aferentă.
"Interstellar: Călătorind prin univers" este favorit la categoria efecte speciale, cu 50,5% şanse, iar "Birdman" este văzut drept câştigător, cu 38,6%, la categoria cea mai bună imagine.
Documentarul "Citizenfour", despre Edward Snowden, are cele mai multe şanse, 42,4%, să câştige premiul Oscar la categoria sa.
Filmul "The Grand Budapest Hotel", regizat de Wes Anderson, are şansele cele mai mari de a câştiga la categoria cea mai bună regie artistică, cele mai bune costume şi cel mai bun machiaj/ coafuri.
Cea de-a 87-a ediţie a galei de decernare a premiilor Oscar va avea loc pe 22 februarie, la Los Angeles, şi va fi transmisă în direct şi în exclusivitate, în România, începând cu ora 02.00, în noaptea de duminică spre luni, de televiziunile Digi Film şi Digi 24.
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22682869/1/8b61acd3-cc1f-42d5-bdfb-1514c4b54c41.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/7338064506-91fd42a3f9-o-1-1738930802.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=13855626&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:27
PSD începe o serie de consultări la Parlament. Despre ce e vorba
-
astăzi, 14:18
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1080. „Planul de pace al lui Trump pentru Ucraina" a fost „dezvăluit" / Trump este pregătit să intensifice sancţiunile asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului din Ucraina / Kellogg sugerează că Ucraina ar trebui să organizeze alegeri / Copiii ucraineni luaţi cu forţa din familiile lor au fost aduşi acasă / Cehia extinde protecţia pentru ucraineni