- Home
- Life-Inedit
-
NEW YORK, (24.04.2008, 15:30)
Un tablou pictat de Winston Churchill, vândut la licitaţie pentru 420.000 de dolari
Un tablou pictat de Winston Churchill, ilustrând un apus de soare deasupra unor munţi din Maroc, privelişte pe care ulterior premierul britanic i-a arătat-o şi preşedintelui american Franklin Roosevelt, a fost vândut la licitaţie pentru suma de 420.000 de dolari, la New York.

Winston Churchill
"Sunset over the Atlas Mountains" a fost pictat de Churchill pe când se afla în vacanţă, într-un hotel din Marrakech, în 1935.
Ulterior, fostul premier britanic l-a dus pe Roosevelt la Marrakech pentru a vedea priveliştea pictată, după conferinţa de la Casablanca, din 1943.
Churchill a început să picteze în 1915, pentru a scăpa de depresie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
DNA a declanşat cele mai ample percheziţii din ultimii ani în Portul Constanţa. Şpăgi de milioane de euro / Firme care au gestionat proiectul de extindere a plajelor pe litoralul românesc, sub „lupa” DNA
-
Ministerul Sănătăţii cere ANPC-ului lui Piedone să oprească controalele ilegale
-
Elon Musk, iritat de postările unui europarlamentar român: "A încercat să intervină în alegerile din SUA”
Specialiştii de la casa de licitaţii Bonhams, care s-a ocupat de vânzarea tabloului, spun că "Sunset over the Atlas Mountains" este cea mai viu colorată operă de artă a lui Churchill.
Pictura, scoasă la licitaţie miercuri, a fost evaluată la o sumă cuprinsă între 400.000 şi 600.000 de dolari.
Anul trecut, un alt tablou pictat de Churchill, "Marrakech", a fost vândut la licitaţie pentru suma de aproape 1 milion de dolari, iar la începutul anului acesta, o altă pictură de-a sa, a locuinţei de la Chartwell, a fost adjudecată contra unei sume ce depăşea 2 milioane de dolari.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe