Prin această decizie, gala premiilor Grammy revine astfel la tradiţie, deoarece aceste distincţii au fost aproape întotdeauna decernate în luna februarie. Anul acesta, gala premiilor Grammy a avut loc pe 31 ianuarie, pentru a se evita o suprapunere cu transmisiunile sportive de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Vancouver.
Din acest motiv, termenul limită pentru înscrierea pieselor eligibile pentru Grammy a fost devansat în 2009 până pe 31 august. În acest an, termenul limită pentru înscrierea pieselor eligibile a revenit la data tradiţională – 30 septembrie.
Gala Grammy 2011 va avea loc la Staples Center din Los Angeles şi va fi transmisă în direct de postul CBS.