Un ziarist italian susţine că l-a inspirat pe Fellini să facă filmul "La dolce vita"

"La dolce vita", unul dintre filmele cult ale cinematografiei internaţionale, prezintă o lume a starletelor americane decadente, a fotografilor insistenţi şi viaţa de noapte strălucitoare din anii '50. Personajul principal al filmului, Marcello Rubini, pare să aibă un model în viaţa reală, în persoana ziaristului Victor Ciuffa.

La 50 de ani de la apariţia filmului lui Fellini, Ciuffa, în vârstă de 77 de ani, a decis să prezinte propria versiune a vieţii din cafenelele de lux de pe Via Veneto din Roma, din acea perioadă, în volumul "La Dolce Vita, Minute by Minute".

"Adevărata Dolce Vita a început la Roma înainte să se deschidă cafenelele de pe Via Veneto şi avea multe în comun cu morţile misterioase, abuzul de droguri şi aristocraţii romani decăzuţi, dar şi cu Hollywood-ul", a declarat Ciuffa.

În timp ce fotografi precum Tazio Secchiaroli au fost o sursă de inspiraţie pentru Paparazzo, personajul din "La Dolce Vita", care a dat numele fotografilor care urmăresc îndelung celebrităţile, Ciuffa crede că el a fost modelul ziaristului cinic, interpretat extraordinar de Marcello Mastroianni.

"Ciuffa a trăit intens în perioada aia, sunt sigur că Fellini a fost inspirat de munca lui", a declarat Elio Sorci, un alt fotograf care îşi petrecea timpul urmărind vedetele pe Via Veneto.

Ca şi personajul lui Mastroianni, Ciuffa provenea dintr-o familie din clasa mijlocie din provincie, ajungând din întâmplare printre burghezii din Roma. Primul subiect care i-a fost dat spre investigare, în calitate de reporter, a fost moartea misterioasă a Wilmei Montesi, o tânără de 21 de ani al cărei cadavru a fost găsit pe o plajă din Ostia, portul oraşului Roma, în 1953.

Martorii au sugerat că Montesi a fost aruncată în mare după ce ar fi luat o supradoză la o petrecere cu sex şi droguri, la care a participat elita aristocraţiei romane. Petrecerea ar fi avut loc, potrivit martorilor, pe un teren deţinut de fosta familie regală italiană, casa de Savoy.

"Dolce Vita a început la acea petrecere", îşi aminteşte Ciuffa. "Am observat că martorii erau clienţi fideli ai unui bar de pe Via del Babuino, care era locul preferat al existenţialiştilor şi al artiştilor care locuiau pe Via Margutta, conduşi de Novella Parigini, care a provocat mare agitaţie când a pus-o pe Christine Jorgensen, primul transsexual american, într-o trăsură şi a plimbat-o prin toată Roma", a povestit el.

Aristocraţii din oraş urmăreau insistent femeile străine pentru a le invita în palatele lor, o scenă recreată mai târziu de Fellini în "La dolce vita". Pe atunci, încă necunoscuta Ursula Andress a avut o relaţie cu un conte italian, până când acesta a aruncat cu o sticlă în ea, în timpul unei petreceri.

În iunie 1956, la Roma izbucnise un scandal. Un disident care fusese exilat de Mussolini în Calabria, înainte de război, intrase într-un conflict violent cu o altă persoană, într-un bar, pentru ca mai apoi să fie acuzat că distribuia bicarbonat de sodiu drept cocaină. "Poliţa a venit imediat şi au fost arestaţi un conte, un marchiz şi un prinţ", îşi aminteste Ciuffa. Barul a fost închis, însă, în 1958, s-a redeschis, cu numele de Café de Paris, pe Via Veneto. Barul a devenit rapid o mare atracţie pentru actorii americani care locuiau la hotelurile din zonă. În timp ce la Roma "la dolce vita" abia începuse, Hollywood-ul descoperea cât de ieftin este să faci un film în acest oraş.

După ce s-a angajat ca jurnalist la rubrica mondenă a ziarului Corriere d'Informazione, în noiembrie 1958, Ciuffa a scris despre un număr de striptease scandalos interpretat de o tânără dansatoare orientală într-un club din Trastevere. Materialul a atras atenţia întregii lumi asupra stilului de viaţă decadent şi luxos din Roma, care va rămâne mereu cunoscut drept "la dolce vita". În aceeaşi noapte, actriţa suedeză Anita Ekberg a dansat desculţă - scenă pe care o va repeta în faţa camerei de filmat a lui Fellini, chiar înainte ca dansatoarea orientală să se dezbrace până la lenjerie, în faţa unui public format din aristocraţi, care au fugit la sosirea poliţiei.

"Am primit fotografiile făcute de Tazio ¬Secchiaroli în dimineaţa următoare şi am sunat la poliţie. «Nu s-a întâmplat nimic», au spus ei. «Dacă voi, jurnaliştii, nu spuneţi nimic despre asta, nu s-a întâmplat nimic. Am scris un material amplu şi, până la ora prânzului, toţi vânzătorii de ziare din Milano strigau în gura mare pe străzi «Scandal»", a mai povestit Ciuffa.
În aceeaşi perioadă, Ciuffa se întâlnea periodic cu Fellini la Café de Paris, înainte ca regizorul să înceapă filmările pentru "La dolce vita", în 1959. "Voia să îi povestesc despre petrecerile la care mergeam", mai spune Ciuffa.

După ce apetitul pentru presa de scandal a explodat, fotografiile cu vedete care zâmbeau la aparat nu mai erau suficiente. "Multe dintre fotografiile în care actorii apăreau lovind fotografii erau aranjate de dinainte", a mai spus Ciuffa, care recunoaşte că în unele nopţi "plictisitoare" inventa ştiri.

"Am găsit doi cubanezi la Café de Paris care au fost de acord să ducă la ora două dimineaţa un buchet de flori la adresa Avei Gardner. Asistenta ei a chemat poliţia, care i-a arestat pe cei doi cubanezi. Uneori trebuie să faci lucrurile să se întâmple", a mai povestit fostul jurnalist.

În pofida tonului satiric al articolelor sale, Ciuffa a fost surprins de filmul lui Fellini, pe care l-a văzut la o serată specială organizată chiar de celebrul regizor.

"Când am văzut filmul, mi-am dat seama de felul în care celebritatea afectează caracterul. Starurile care se adunau pe Via Veneto se considerau zei", a spus el.

După ce a văzut "La dolce vita", Ciuffa nu a mai semnat niciodată materialele din presa de scandal cu numele său adevărat şi a adoptat pseudonimul Ugo Naldi. "M-am gândit de multe ori să renunţ, dar aveam nevoie de bani. Editorul meu obişnuia să mă caute şi să îmi spună «Trimite-mi un material care să-i provoace ziarului asta o erecţie»", îşi mai aminteşte Ciuffa.