Scriitoarea Vanessa Springora, în vârstă de 47 de ani, directoarea Editions Julliard, a lansat, joi, la editura Grasset, volumul „Le Consentement” („Consimţământul”). În carte, aceasta descrie relaţia pe care a avut-o pe când avea 14 ani cu scriitorul Gabriel Matzneff, pe atunci în vârstă de 50 de ani.
Vineri, Parchetul din Paris a deschis o anchetă, pentru „violarea unui minor de 14 ani”, faptă pedepsită în Franţa cu până la 20 de ani de închisoare.
„Dincolo de faptele descrise de Vanessa Springora”, investigaţia va viza „identificarea tuturor eventualelor alte victime care ar fi putut suporta astfel de infracţiuni pe teritoriul naţional sau în străinătate”, a declarat procurorul de Paris, Rémy Heitz.
În vârstă de 83 de ani, Matzneff, recompensat cu titlul de ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor, dar şi cu premiul Renaudot pentru eseu în 2013, este în centrul unei intense polemici de câteva zile, privind relaţiile sale trecute cu minori, relaţii pedofile câteodată asumate deschis în operele sale.
Foto: Profimedia