Această reşedinţă din cartierul newyorkez Upper East Side a fost locuinţa personajului Holly Golightly interpretat de actriţa Audrey Hepburn în filmul din 1961 şi a servit ca fundal pentru scenele ei jucate alături de George Peppard, inclusiv pentru celebra scenă a sărutului lor în ploaie.
Proprietarul clădirii ceruse iniţial, în mai 2014, suma de 10 milioane de dolari, dar, întrucât nu a găsit cumpărător, a fost de acord să reducă preţul de vânzare.
Casa este în prezent configurată ca duplex şi are patru etaje, o seră, cinci şemineuri, o verandă acoperită şi o curte interioară de dimensiuni impresionante.
De-a lungul anilor, reşedinţa a avut mai mulţi proprietari, iar unul dintre aceştia a fost agentul de bursă al Marthei Stewart, Peter E. Bacanovic, care a ajuns însă la închisoare în urma unui scandal financiar, în anul 2004.
Identitatea noului proprietar nu a fost dezvăluită. Potrivit agenţiei imobiliare Peter Ashe, care s-a ocupat de această tranzacţie, fostul proprietar al casei a decis să o scoată la vânzare deoarece era prea mică pentru nevoile sale.
Romanul „Mic dejun la Tiffany”, de newyorkezul Truman Capote, este considerat un clasic al literaturii americane. Romanul prezintă prietenia dintre o „call-girl”, Holly Golightly, şi narator, un scriitor debutant. Femeie aparent foarte copilăroasă, dar în acelaşi timp şmecheră şi capricioasă, cu o înclinaţie evidentă pentru bărbaţi cu reputaţie dubioasă, Holly Golightly îşi învinge angoasele visând în faţa vitrinelor magazinului de bijuterii Tiffany’s din New York, la ora micului-dejun.
În cinematografie, în 1961, personajul Holly Golightly a fost interpretat de Audrey Hepburn, într-un film regizat de Blake Edwards. Acest film a câştigat două premii Oscar – la categoriile „cel mai bun cântec original” şi „cea mai bună coloană sonoră” – şi a primit alte trei nominalizări – „cea mai bună actriţă în rol principal” (Audrey Hepburn), „cel mai bun scenariu adaptat” şi „cea mai bună scenografie”.