„Untold 2017 a însemnat în toate cele patru zile, peste 330.000 de oameni din ţară şi din toate colţurile lumii care au participat atât la concertele de pe mainstage cât şi la celelalte scene şi experienţe ale festivalului. Numărul total de participanţi înseamnă traficul de persoane pe toate cele patru zile ale festivalului. Cea de-a treia zi, în care Armin van Buuren a urcat pe scena principală, <
Accesul pe Cluj Arena a fost restricţionat în noaptea de sâmbătă spre duminică deoarece s-a atins capacitatea maximă autorizată de ISU, de 63.000 de persoane.
Duminică, în ultima a festivalului peste 86.000 de persoane au mers la Untold, cel mai aşteptat artist al zilei fiind DJ-ul numărul unu al lumii, Martin Garrix, care a urcat pentru a doua oară pe scenă şi le-a declarat fanilor că a fost nerăbdător să se întoarcă la Cluj.
„Artistul de doar 21 de ani, Martin Garrix, a declarat recent într-un interviu că are trei festivaluri preferate în an şi că printre ele se află festivalul Untold din România. Mesajul <
De asemenea, Steve Aoki a urcat duminică seara pentru prima dată pe scena festivalului Untold şi şi-a prelungit show-ul cu o oră peste program.
„Este incredibil ce se întâmplă aici. Toţi marii artişti îmi spun de-a lungul anului, că există în România, cel mai bun festival şi am fost atât de curios şi nerăbdător să ajung aici. Pentru mine şi pentru mulţi alţi artişti, Untold este cel mai tare şi cel mai bun festival din lume”, a spus acesta.
Pe scena principală au urcat în a patra zi a festivalului, Golan, Alma, Example & DJ Wire, John Newman, Alan Walker, Afrojack, Martin Garrix şi Steve Aoki. Pe celelalte nouă scene au concertat alţi peste 40 de artişti printre care Jamie Jones, Steve Lawler, Andy C, Pendulum şi mulţi alţii.
Citeşte şi: Încerca să convingă milioane de oameni să folosească iPad-ul, dar acasă le limita accesul la gadget-uri. Motivul pentru care Steve Jobs le interzicea tehnologia copiiilor
Citeşte şi: Actorul Chris Pratt, vedeta filmului „Gardienii galaxiei/ Guardians of the Galaxy”, divorţează de Anna Faris, după opt ani de căsnicie
Citeşte şi: Untold: Peste 1.700 de persoane au primit asistenţă medicală în cele 4 zile de Festival, iar peste 1.200 de jandarmi, poliţişti, pompieri şi piloţi au fost mobilizaţi pe perioada concertelor