Unul dintre fraţii lui Céline Dion a murit din cauza unui cancer, la două zile de la moartea soţului cântăreţei

Daniel Dion, unul dintre fraţii cântăreţei Céline Dion, a murit sâmbătă, la vârstă de 59 de ani, din cauza unui cancer extins, decesul acestuia survenind la două zile după ce soţul artistei, René Angélil, a încetat din viaţă, informează nme.com.

Urmărește
28089 afișări
Imaginea articolului Unul dintre fraţii lui Céline Dion a murit din cauza unui cancer, la două zile de la moartea soţului cântăreţei

Unul dintre fraţii lui Céline Dion a murit din cauza unui cancer, la două zile de la moartea soţului cântăreţei (Imagine: Hepta)

În urma morţii soţului său, Céline Dion şi-a anulat cele două show-uri pe care le avea programate pentru sâmbătă şi duminică la Las Vegas, însă nu a fost făcut un anunţ privitor la concertele din luna februarie.

René Angélil a murit joi, la vârsta de 73 de ani, în reşedinţa sa din Las Vegas, "după o lungă şi curajoasă luptă cu cancerul", au declarat reprezentanţii acestuia.

În august 2015, Céline Dion a dezvăluit într-un interviu faptul că soţul ei, René Angélil, doreşte să îşi petreacă ultimele clipe din viaţă alături de ea şi să moară în braţele sale.

Céline Dion şi René Angélil, care a fost şi managerul şi mentorul cântăreţei, s-au căsătorit în 1994. Ei au avut împreună trei copii - René Charles, în vârstă de 14 ani, şi gemenii Eddy şi Nelson, în vârstă de cinci ani. Angélil a mai avut trei copii dintr-o relaţie anterioară, respectiv pe Anne-Marie, Patrick şi Jean-Pierre.

Céline Dion s-a născut pe 30 martie 1968, în Canada, într-o familie melomană cu 14 copii. Cântăreaţa a cucerit, pe rând, Quebecul, Franţa şi, în cele din urmă, Statele Unite. În cei peste 25 de ani de carieră, Céline Dion a primit numeroase premii muzicale şi a vândut peste 200 de milioane de albume.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici