Următorul film al regizorului Pedro Almodovar va fi "o comedie nebună", în stilul anilor '80

Lungmetrajul "Los amantes pasajeros/ The Brief Lovers", următorul film al regizorului spaniol Pedro Almodovar, va fi "o comedie nebună", în stilul anilor '80, a precizat fratele cineastului.

Urmărește
152 afișări
Imaginea articolului Următorul film al regizorului Pedro Almodovar va fi "o comedie nebună", în stilul anilor '80

Pedro Almodovar (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Producătorul de film Agustin Almodovar a oferit presei câteva detalii noi despre următorul proiect regizoral al fratelui său, care se va intitula "Los amantes pasajeros".

Astfel, filmul îi va avea în distribuţie pe Lola Dueñas (cunoscută pentru rolul din "Volver"), Javier Cámara (cunoscut pentru rolul din "Vorbeşte cu ea") şi Cecilia Roth (care a jucat în "Totul despre mama mea"), alături de actorii spanioli de comedie Carlos Areces şi Raúl Arévalo, dar şi de actorul mexican José Maria Yazpik, citat de screendaily.com.

Filmările vor debuta în vara aceasta la Madrid, iar El Deseo, compania de producţie deţinută de fraţii Almodovar, doreşte să lanseze filmul în cât mai multe ţări în aceeaşi zi, pentru a evita pirateria, în primăvara anului 2013, şi în afara festivalurilor de film. Potrivit unor zvonuri din presa spaniolă, acţiunea filmului se petrece în întregime într-un avion.

"Va fi o comedie pură", a declarat Agustin Almodovar într-un interviu acordat la Barcelona, precizând că fratele său Pedro a dorit să regizeze o comedie după "cele două filme dark" - "Îmbrăţişări frânte" şi "Pielea în care trăiesc".

"Va fi un film despre un grup de persoane care se îndreaptă spre un dezastru. Va fi un film foarte proaspăt şi sfidător. Va semăna mult cu filmele pe care le făceam în anii '80", a spus Agustin Almodovar.

Cu cele 20 de lungmetraje ale sale, Pedro Almodovar a construit cea mai admirată filmografie din cinematografia spaniolă după Luis Bunuel şi a lansat o întreagă generaţie de actori iberici - Antonio Banderas, Carmen Maura, Victoria Abril şi Penelope Cruz.

În afara premiului Oscar pentru "Vorbeşte cu ea", Almodovar a fost recompensat cu patru premii Cesar şi cu două premii Goya. Singurul trofeu major care i-a scăpat este Palme d'Or, decernat la Festivalul de la Cannes, unde a primit însă premiul pentru regie - pentru filmul "Totul despre mama mea" (1999) - şi cel pentru scenariu - pentru "Volver" (2006).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici