- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (02.05.2011, 16:30)
- Florin Badescu , Florin Badescu ,
Următorul film regizat de Tarantino se va numi "Django Unchained"
Următorul proiect cinematografic la care lucrează cineastul american Quentin Tarantino, un western din perioada sclaviei în distribuţia căruia a fost deja confirmată prezenţa actorului Christoph Waltz, se va intitula "Django Unchained".
![Imaginea articolului Următorul film regizat de Tarantino se va numi "Django Unchained"](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/4728/8216487/1/tarantino.jpg?width=560)
Următorul film regizat de Tarantino se va numi "Django Unchained" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
O fotografie a ceea ce pare a fi coperta variantei finale a scenariului filmului regizat de Tarantino a fost postată, duminică, pe Twitter de un utilizator anonim, informează dailymail.co.uk.
Bloggerii din lumea filmului de peste Atlantic se dau în vânt deja după această copertă, deoarece pe ea apare scrisul de mână al regizorului american, iar acesta pare a fi scrisul unui copil. Ulterior, agentul de presă al renumitului cineast a confirmat faptul că următorul film regizat de Tarantino, pe baza propriului scenariu, se va intitula "Django Unchained".
Informaţia potrivit căreia actorul Christoph Waltz, starul în vârstă de 54 de ani din "Ticăloşi fără glorie", va juca şi el în film a fost la rândul ei confirmată.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Piedone este noul şef al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor - surse
-
Există riscul ca România să rămână fără gaze? Răspunsul lui Sebastian Burduja
-
VIDEO Atacul în care a fost eliminat liderul Hezbollah a fost suprins pe camere. O bombă trece efectiv prin beton spre buncăr
"Este un film western al cărui personaj principal este un fost sclav care s-a aliat cu personajul jucat de Waltz cu scopul de a-şi salva soţia de pe plantaţia unui moşier malefic", se afirmă în comunicatul emis de agentul de presă al cineastului.
Quentin Tarantino, în vârstă de 48 de ani, a expediat deja varianta finală a scenariului pentru acest film producătorilor de la Weinstein Company.
Se spune că filmul se inspiră atât din "Django", regizat în 1966 de Sergio Corbucci, dar şi din remake-ul japonez mai puţin ortodox al acestuia, regizat în 2007 de Takashi Miike, intitulat "Sukiyaki Western Django", în care Tarantino a avut o apariţie specială, în calitate de interpret al personajului Ringo.
Pentru "Django Unchained", Quentin Tarantino va colabora din nou cu Stacey Sher, producătoarea filmului "Pulp Fiction". Filmările vor debuta în această toamnă.
Deşi este acuzat de critici că trivializează şi estetizează violenţa, Quentin Tarantino este câştigătorul unui premiu Oscar şi al unui Palme d'Or, distincţii obţinute pentru filmul "Pulp Fiction" (1994). Remarcat încă de la debutul său regizoral, cu "Reservoir Dogs" (1992), Tarantino şi-a surprins de fiecare dată publicul graţie unor pelicule precum "Jackie Brown" (1994), "Kill Bill Vol. 1" (2003) şi "Kill Bill Vol. 2" (2004).
Cel mai recent lungmetraj al său este "Ticăloşi fără glorie/ Inglorious Basterds", cu Brad Pitt în rolul principal, lansat la Festivalul de la Cannes 2009, nominalizat la opt premii Oscar şi devenit între timp şi un succes de box office. Acest film a avut încasări de 313,6 milioane de dolari pe plan mondial.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/7338064506-91fd42a3f9-o-1-1738930802.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=8216487&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe