Videoclipul piesei este unul animat, cântăreţul ţinând să mulţumească, în cadrul conferinţei de presă, echipei cu care a lucrat, pentru ajutorul dat la realizarea clipului.
Chilian a profitat de lansare şi pentru a-i îndemna pe tinerii interesaţi de muzică să nu renunţe la talentul lor în favoarea succesului comercial. "Vreau să-mi mulţumesc mie însumi că sunt suficient de tâmpit să nu renunţ", a adăugat el. "Chiar se trăieşte mişto din muzică. Sper să fie cât mai mulţi ca mine".
"Florin a intrat în galeria discului de platină încă de la primul album", a precizat, la rândul său, Cătălin Muraru, A&R manager al casei de discuri Roton.
Albumul "Iubi" a fost lansat pentru prima dată în 2001, iar în 2005, acestuia i-a urmat "10 porunci. Raport despre starea naţiunii 1989-2004. Primul pas".