- Home
- Life-Inedit
- BUCUREŞTI, (16.09.2011, 13:25)
- Alina Novaceanu ,
Valerian Vreme: Primul computer mi l-am făcut singur, în anii studenţiei
Ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, a declarat, vineri, că primul contact cu computerul l-a avut în anul 1977, când a devenit elev al Liceului de Informatică Iaşi, iar primul calculator şi l-a făcut singur în anii studenţiei.
Urmărește
352 afișări
Valerian Vreme: Primul computer mi l-am făcut singur, în anii studenţiei (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
"În 1997, la cutremurul din 1977 am început Liceul de Informatică Iaşi. Primul contact cu computerul a fost atunci. Primul calculator mi l-am făcut eu în timpul studenţiei, în ultimii ani de studenţie", a precizat Vreme, întrebat de ziarişti când a lucrat prima dată pe calculator.
Valerian Vreme a spus că şi-a făcut un calculator de tip spectrum. "Erau nişte calculatoare americane, cei de vârsta mea ştiu despre ce este vorba. Am făcut un compatibil care circula în mediul studenţesc, îl conectai la televizor, avea tastatură şi avea ca periferic un casetofon", a povestit Vreme.
El a explicat că un astfel de calculator oferea posibilitatea de a face "ceva progrămele în Basic şi joculeţe pe casete".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone
-
Israelul eliberează prizonieri palestinieni după o amânare a procesului
-
HOROSCOP vineri, 31 ianuarie. O vineri a aşteptărilor înşelate pentru aceste zodii. Vezi ce le dezamăgeşte
"Acele calculatoare sau acele unităţi centrale au fost folosite în anii '80 la anumite comenzi numerice chiar. Fabricile de atunci le-au băgat în producţie şi le-au folosit pentru comenzi numerice, dar au murit foarte repede", a mai spus el.
Ministrul Comunicaţiilor a spus, la Conferinţa "eduVision 2020", că în România sunt tineri sclipitori, cu abilităţi în IT, care "gândesc fără graniţe", iar acesta este unul dintre principalele motive pentru care în ţara noastră au venit companii multinaţionale care să investească şi să transforme Bucureştiul în "capitala sud-europeană a IT-ului".
Potrivit lui Vreme, cercetările şi sondajele din domeniu arată că România se situează în primele locuri în ceea ce priveşte viteza conectării la internet şi calitatea internetului.
El a mai spus că în ţara noastră mai trebuie dezvoltat domeniul comunicaţiilor şi al societăţii de informaţii şi în mediul rural, arătând că obiectivul este ca, până în 2015, să nu mai existe zone lipsite de internet în mediul rural. Vreme a adăugat că până în 2020 internetul va fi dus în toate gospodăriile.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:24
Consumul de droguri, responsabil pentru 20% din accidentele rutiere din Franţa
-
astăzi, 11:24
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone