Economia Uniunii Europene ar fi resimțit mult mai dur efectele pandemiei fără contribuția lucrătorilor străini, a declarat sâmbătă președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde.
Președintele Volodimir Zelenski a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei. Mesajul, transmis din Piața Independenței din Kiev, marchează 34 de ani de la momentul în care Ucraina și-a declarat independența față de Uniunea Sovietică.
Fetița de 8 ani, din Brăila, dată în urmărire, după ce a dispărut din locuința bunicilor, a fost găsită de câinele familiei în ograda bunicii sale, unde se acundea.
Spotify a semnalat noi creșteri de preț pentru abonați, pe măsură ce compania investește în funcții suplimentare și își propune să ajungă la 1 miliard de utilizatori, a declarat un director executiv al platformei de streaming muzical.
Un incendiu a izbucnit duminică într-o garsonieră din Constanța, patru persoane fiind evacuate de pompieri, iar alte 22 au ieșit din locuințe. Potrivit ISU Constanța, incendiul a izbucnit la un apartament din Constanța, situat pe Aleea Umanității. Intervin mai multe autospeciale al ISU Constanța. În urma incendiului a fost afectată o garsonieră pe aproximativ 10mp […]
Trei meciuri se dispută duminică în Superliga de fotbal. Acestea au fost programate la Galați, Craiova și București. Toate partidele fac parte din etapa a VII-a a competiției interne.
Miniștrii de externe ai G7 vor organiza o reuniune virtuală cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei O reuniune virtuală a miniștrilor de externe ai G7 va avea loc duminică, 24 august, potrivit unei declarații a Ministerului italian al Afacerilor Externe, scrie Ukrainska Pravda. „În acest sens, Tajani va participa la reuniunea virtuală a miniștrilor de externe […]
Polițiștii din Suceava au făcut percheziții privind vânzarea de mașini second-hand, de proveniență intracomunitară, care au fost achiziționate din spațiul european și pentru care au fost întocmite actele în fals pentru îndeplinirea procedurilor de înmatriculare în România a autovehiculelor.
Peste 5.400 de cetățeni ucraineni au fost depistați de polițiștii de frontieră români, în primele șapte luni ale anului 2025, potrivit informațiilor furnizate de Poliția de Frontieră.
Autoritățile au emis avertizare RO Alert din cauza unui incendiu produs duminică la ieșirea din Craiova. ISU Dolj anunță că Detașamentul 1 de Pompieri Craiova intervine cu patru autospeciale de lucru cu apă și spumă și un echipaj medical pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată. În zonă se mai află deșeuri din plastic și […]
Oamenii de știință au analizat peste un miliard de postări pe rețelele sociale pentru a afla dacă și cum ne afectează starea de spirit temperaturile caniculare.
Aceștia au ajuns la o concluzie interesantă.
Mark Carney, premierul Canadei, face duminică o vizită la Kiev. Premierul canadian a declarat că țara sa va continua să sprijine Ucraina. Duminică, ucrainenii sărbătoresc Ziua Independenței.
Un bărbat a tras cu arma asupra unei mașini. Incidentul s-a produs sâmbătă seara lângă un restaurant din Râmnicu Vâlcea. Agresorul a fost imobilizat de polițiști.
Administrația Națională de Meteorologie avertizează că duminică va fi vânt puternic în estul, nordul și centrul României. Meteorologii au emis avertizare cod galben. Potrivit ANM, în Moldova, în cea mai mare parte a Transilvaniei și în nordul Dobrogei, temporar vântul va avea intensificări cu rafale de 50…60 km/h și pe arii restrânse de 70…80 km/h. […]
Președintele României, Nicușor Dan, a trimis un mesaj cu prilejul Zilei Independenței Ucrainei. Vom continua să sprijinim Ucraina și vom contribui la eforturile de reconstrucție, a spus președintele.
Președintele american Donald Trump vrea să trimită Garda Națională în Chicago și New York, la fel cum a procedat în Washington DC și Los Angeles. Toate sunt controlate de democrați care se opun măsurii și vorbesc despre un abuz de putere al liderului republican.
Infractorilor li s-ar putea interzice accesul în baruri, la concerte și pe terenurile de sport din Anglia și Țara Galilor. Este vorba despre un proiect inițiat de oficialii guvernamentali care își propune să ofere judecătorilor posibilitatea de a pronunța pedepse mai dure.
Holera face prăpăd în regiunea Darfur de Sud din sud-vestul Sudanului. Cel puțin 158 de oameni au murit în această vară în zonă, anunță autoritățile sanitare. Este cea mai gravă epidemie din ultimii ani, avertizează specialiștii.
Planurile privind noua ambasadă a Chinei la Londra au fost amânate de guvernul britanic. Este vorba despre proiectul unei clădiri uriașe care a stârnit numeroase controverse și proteste. Unii experți cred că din noua clădire s-ar putea acționa împotriva securității naționale a Marii Britanii.
Presa de stat din Coreea de Nord a anunțat duminică faptul că două noi tipuri de rachete de apărare aeriană au fost lansate într-un test supravegheat de liderul țării, Kim Jong Un.
Racheta Starship a lui Elon Musk va face duminică un nou zbor-test. După o serie de eșecuri, racheta construită ca să zboare pe Lună și pe Marte este din nou gata de decolare. Conform planului, racheta va decola din Texas și va ameriza în Oceanul Indian.
Mai multe servicii poștale din țările din Europa vor înceta să mai trimită colete în SUA din momentul intrării în vigoare, la sfârșitul lunii, a noilor tarife pentru importul de mărfuri cu o valoare mai mică de 800 de dolari.
Un studiu recent realizat de cercetători din China și Statele Unite sugerează că bacteriile intestinale pot influența riscul de insomnie, deschizând noi perspective asupra felului în care organismul uman funcționează.
Premierul ungar Viktor Orbán ar putea face o mutare strategică majoră, trecând de la funcția de premier la cea de președinte al Ungariei, pentru a-și consolida influența politică și pentru a beneficia de imunitate, potrivit analiștilor politici citați de Capital.
Un amplu scandal de corupție în armata rusă a fost declanșat după ce locotenent-colonelul Konstantin Frolov, supranumit „Călăul” și prezentat drept unul dintre cei mai eficienți lunetiști ai Rusiei, a fost demascat că și-a înscenat rănile pentru a obține compensații financiare și distincții militare.
Drone doborâte în Rusia au provocat sâmbătă perturbări majore în traficul aerian și au determinat autoritățile să ridice nivelul de alertă în mai multe regiuni. Apărarea aeriană rusă a anunțat că a interceptat și distrus 32 de drone în doar trei ore, în zone din centrul și nord-vestul țării.
Benny Gantz, fost ministru al apărării în Israel și rival politic al premierului Benjamin Netanyahu, a cerut sâmbătă formarea unui guvern de unitate națională, alături de membri ai opoziției, pentru a facilita eliberarea ostaticilor ținuți de Hamas în Fâșia Gaza.
Comisia judiciară din Statele Unite a decis să respingă, vineri, cererea de eliberare condiționată a lui Joseph Lyle Menendez, la o zi după ce fratele său, Erik, a primit aceeași decizie.