Vedetele deplâng moartea actriţei Lauren Bacall

Barbra Streisand, John Cussack, Alec Baldwin şi Larry King se numără printre vedetele din industria de divertisment americană care au deplâns moartea actriţei Lauren Bacall, o veritabilă legendă din Epoca de Aur de la Hollywood, care a murit marţi, la vârsta de 89 de ani.

Urmărește
264 afișări
Imaginea articolului Vedetele deplâng moartea actriţei Lauren Bacall

Vedetele deplâng moartea actriţei Lauren Bacall (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Lauren Bacall a murit marţi în reşedinţa ei din New York, la vârsta de 89 de ani, din cauza unui accident vascular cerebral, la o zi după moartea actorului Robin Williams. Pe măsură ce vestea despre decesul actriţei a început să se răspândească în mass-media americană, tot mai multe personalităţi din industria de divertisment au ţinut să îi aducă un ultim omagiu, prin intermediul unor interviuri, comunicate de presă şi mesaje publicate pe Twitter, potrivit dailymail.co.uk.

"A fost o femeie originală", a declarat celebra actriţă şi cântăreaţă Barbra Streisand, care a interpretat rolul fiicei personajului jucat de Bacall în filmul "The Mirror Has Two Faces".

"Moartea ei reprezintă o pierdere tragică pentru noi toţi. Mai întâi ne-a părăsit Robin (Robin Williams, n.r.), care era un geniu, iar acum Lauren. A fost un privilegiu pentru mine să o cunosc, să joc alături de ea şi să regizez un film cu ea. Şi, înainte de toate, să descopăr în ea un prieten înţelept şi iubitor. A fost o femeie originală. Iar acele filme minunate ale ei pot fi şi acum văzute încă o dată şi încă o dată. Ne va lipsi foarte mult", a declarat Barbra Streisand pentru Entertainment Weekly.

James Caan, cu care Lauren Bacall a jucat în filmul "Misery", a declarat: "A fost o doamnă minunată, optimistă, foarte talentată şi amuzantă. Mă simt onorat că am avut posibilitatea de a juca alături de ea. Îmi va fi tare dor de ea".

Seth MacFarlane a scris pe Twitter următorul mesaj: "Viaţa lui Lauren Bacall este o viaţă care trebuie celebrată. Mi s-a spus că ultimul ei rol a fost acela din «Family Guy». Din acest motiv, ne simţim onoraţi şi privilegiaţi. Îţi mulţumim, Lauren, pentru faptul că ne-ai învăţat cum trebuie să fluierăm".

Alyssa Milano a fost una dintre primele vedete care au publicat pe Twitter mesaje prin care îşi exprimă regretul faţă de moartea legendarei actriţe americane: "Odihneşte-te alături de îngeri, Lauren Bacall".

Colega ei din serialul "Charmed", actriţa Rose McGowan, a publicat următorul mesaj pe platforma Instagram: "Lauren Bacall a murit. Marii actorii ne părăsesc".

Jenny McCarthy, care a jucat alături de Lauren Bacall în filmul "Diamonds" din 1999, a scris pe Twitter: "Am avut şansa uluitoare de a colabora cu Lauren Bacall la filmul «Diamonds». A fost unică. A fost o legendă. Odihnească-se în pace".

John Cusack a declarat pe Twitter că este în stare de şoc şi a publicat următorul mesaj: "Sunt şocat de moartea atâtor vedete. Lauren Bacall a fost o legendă. A fost cea mai doamnă dintre doamne".

Mia Farrow, care s-a căsătorit cu Frank Sinatra la doar câţiva ani după ce cântăreţul a avut o relaţie cu Lauren Bacall, a scris: "Acum, am pierdut-o şi pe minunata Lauren Bacall. Odihneşte-te în pace, dragă Betty".

Alec Baldwin i-a îndemnat pe fanii săi de pe Twitter să citească una dintre autobiografiile lui Lauren Bacall: "Marea Betty Bacall a murit. Vă rog să-i citiţi prima autobiografie, «By Myself». Îmi place cartea aceea".

Larry King a scris: "Îmi pare rău să aud că Lauren Bacall a murit. Am intervievat-o de câteva ori şi am prezentat o emisiune specială la Kennedy Center. Odihneşte-te în pace!".

Marlee Matlin, cunoscută pentru rolul ei recomensat cu Oscar din filmul "Children Of A Lesser God", a scris: "Atunci când i-am spus prietentei mele Lauren Bacall că aveam probleme cu iubiţii mei, ea mi-a spus: «Bărbaţii...La dracu' cu ei!». Să le faci viaţa grea acolo, în rai, dragă Betty!".

Barbara Eden, vedeta din "I Dream Of Jeannie" şi care a jucat într-o adaptare TV a filmului cu Lauren Bacall "How To Marry A Millionaire", a spus: "Odihneşte-te în pace, Lauren Bacall, o legendă a marelui ecran. Vei rămâne pentru totdeauna în amintirile noastre".

Rockerul Gene Simmons a spus că Lauren Bacall a fost "o actriţă de mare clasă", cântăreaţa Belinda Carlisle s-a declarat impresionată de "viaţa şi frumuseţea" legendarei actriţe, iar dansatoarea şi fotomodelul Dita Von Teese a spus: "Sunt tristă să aflu că am pierdut una dintre ultimele legende din Epoca de Aur a Hollywoodului. Am întâlnit-o pe Lauren Bacall o dată. A fost unul dintre acele momente în care nu-mi venea să cred că acea întâlnire era adevărată".

Lauren Bacall a fermecat cinematograful hollywoodian, în cei peste 60 de ani de carieră, prin vocea profundă şi ochii săi albaştri.

Născută pe 16 septembrie 1924, la New York, Betty Joan Perske, numele adevărat al actriţei, a fost singura fiică a unor imigranţi evrei, fiind de origine română pe linie maternă, dar şi verişoară a lui Shimon Peres, care a devenit cel de-al nouălea preşedinte al Israelului.

Lauren Bacall a devenit celebră cu rolul din filmul "To Have and Have Not" al lui Howard Hawks, la vârsta de 19 ani, în 1944, alături de Humphrey Bogart, cu care a format un cuplu legendar. A fost soţia lui Bogart timp de 12 ani, până la decesul actorului, în 1957.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici