Festivalul de la San Remo, care a inspirat apariţia concursului Eurovision, are parte şi în această ediţie de controverse, polemici şi expunere mediatică, putând însă, de această dată, să genereze chiar şi un incident diplomatic între Franţa şi Italia.
Decizia Carlei Bruni-Sarkozy de a se retrage din acest festival, care va avea loc în perioada 16-21 februarie, a fost făcută publică de prezentatorul de televiziune Massimo Giletti, pe postul de televiziune Rai Uno, care transmite acest eveniment în fiecare an.
„Carla Bruni a decis să nu participe la Festivalul de la San Remo, unde ar fi trebuit să cânte împreună cu Gino Paolo, în cadrul serii de joi. Printre explicaţiile posibile se numără aceea că prezenţa ei în festival a fost interzisă de Palatul Elysée, care s-a declarat deranjat de unul dintre cântecele înscrise în concurs, care îl ironizează pe preşedintele Sarkozy”, a declarat Massimo Giletti.
El a declarat ulterior că dovezile care certifică această ipoteză sunt incluse într-un e-mail primit din partea echipei Carlei Bruni-Sarkozy.
Presa italiană ezita, luni, în privinţa motivelor retragerii Carlei Bruni din competiţie, blamând versurile cântecului „Meno male”, o piesă compusă şi interpretată de Simone Cristicchi, care sugerează faptul că strălucitoarea primă doamnă a Franţei este foarte eficientă în distragerea atenţiei publicului de la probleme politice ale soţului ei.
San Remo este de multe decenii cel mai popular festival muzical din Italia, frecventat de numeroase staruri, precum Dusty Springfield, care au ales de multe ori în trecut să cânte la acest eveniment.