- Home
- Life-Inedit
- BUCUREŞTI, (04.10.2010, 18:41)
- Madalina Cerban , Madalina Cerban ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Vezi aici toate perechile din noul sezon "Dansez pentru tine" - FOTO
Paula Seling, Adela Popescu, Nicola, Doiniţa Oancea, Răzvan Fodor, Bogdan Vlădau, Jorge şi Octavian Strunilă au acceptat să intre în competiţia de la "Dansez pentru tine", pentru a încerca să împlinească un vis şi să schimbe în bine destinul trist al unor oameni, informează Pro TV.
Urmărește
217 afișări
Vezi aici toate perechile din noul sezon "Dansez pentru tine"
Repetiţiile au început deja, iar în 15 octombrie, "Dansez pentru tine" deschide la Pro TV ringul pentru eleganţă, spectacol, stiluri noi de dans şi oameni de nota 10.
Adela Popescu, actriţa din serialul "Iubire şi onoare" de la Acasă, va dansa alături de Lica Alexandru (20 de ani, Timişoara) pentru ca cei doi fraţi ai lui să aibă un viitor bun, iar mama sa să aibă o viaţă liniştită. Mama lui Alex, Mariana, a fost dată de mică la orfelinat, a întâlnit doar bărbaţi care au părăsit-o sau au maltratat-o fizic şi psihic. A avut o viaţă presărată numai cu lipsuri şi mutări dintr-o locuinţă în alta, fără a avea vreodată un cămin al ei. Dar a luptat pentru cei trei copii ai ei. Alex a ajuns la Facultatea de Arte, secţia - grafică şi design, la Timişoara, iar mama şi fraţii săi l-au urmat de la Piteşti pentru a fi împreună. Visul mamei este ca şi ceilalţi doi fraţi ai lui Alex, Daniel, de 7 ani, şi Radu, de 18 ani, să fie bine. Alex simte la rândul lui că trebuie să îşi ajute familia.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Paula Seling a intrat în competiţia "Dansez pentru tine" ca să fie alături de Tudor Moldoveanu (18 ani, Bucureşti) în visul lui de a-i mulţumi mamei sale pentru sacrificiile făcute. Tudor a fost crescut doar de mama sa de la vârsta de 4 ani. După divorţul părinţilor, mama lui Tudor a hotărât să înceapă o viaţă nouă. Astfel, a început cursurile Facultăţii de Actorie din Bucureşti şi a devenit actriţă. Deşi toată viaţa lor au fost nevoiţi să se mute din casă în casă, mama lui Tudor nu a renunţat nicio clipă la visul ei, acela de a-şi vedea băiatul balerin. În ciuda greutăţilor pe care le-au întâmpinat, mama lui Tudor a învins şi şi-a văzut visul cu ochii. Acum, Tudor vrea să-i răsplatească mamei toate sacrificiile şi la rândul lui să-i îndeplineasca visul de a avea o locuinţă doar a lor.
Nicola a răspuns pozitiv provocării "Dansez pentru tine" pentru a-l susţine pe partenerul său, Ştefan Giurea (35 de ani, Brăila) să treaca peste drama pe care o trăieşte şi să-şi ajute băiatul grav bolnav. Ştefan a avut o copilărie plină de suferinţe, el provenind dintr-o familie cu un tata abuziv şi alcoolic. Când şi-a întemeiat propria familie alături de Graţiela, şi-a propus să fie un tată bun, aşa cum nu a fost tatăl său. Naşterea primului său copil, Gabriel Alexandru, a fost cea mai fericită zi din viaţa lui. La scurt timp a apărut şi cel de-al doilea copil al familiei, Jasmine Cristina. Tocmai când ar fi trebuit să înceapă să se bucure de o viaţă idilică alături de familia sa, fiul său a fost diagnosticat cu Distrofie musculară progresiva Duchenne. Băiatul este condamnat la o viaţă într-un cărucior cu rotile. Astfel, Ştefan doreşte să lupte prin dans pentru ca fiul său să aibă un scaun cu rotile performant şi condiţii adecvate situaţiei lui.
Doiniţa Oancea, actriţa care joacă rolul Minodorei în serialul "Moştenirea" de la Pro Tv, îi este alături partenerului său Claudiu Petrişor Apostu (21 de ani, Braşov), care doreşte să-şi ajute familia. Tatăl lui Claudiu provine dintr-o familie numeroasă, cu 13 fraţi, dintr-un sat din judeţul Iaşi, el fiind cel mai mare dintre fraţi. Pentru ca întodeauna şi-a dorit mai mult de la viaţă, a plecat să muncească departe de familie, în Buşteni. Însă visul lui a fost să-şi aducă fraţii aproape de el.
Răzvan Fodor, actorul din serialul "Iubire şi onoare" de la Acasă, a intrat în concursul "Dansez pentru tine" pentru a lupta alături de Lena Rădulescu (29 de ani, Constanţa) pentru sănătatea mamei ei bolnave, care ar putea merge din nou, dar şi pentru memoria soţului său decedat, care şi-ar fi dorit să o vadă în această emisiune. Lena provine dintr-o familie de balerini. Ea a făcut balet până la 18 ani, tatăl ei, fost balerin, este profesor de balet în Italia, fratele său, plecat în SUA de 10 ani, este balerin, iar mama ei a fost balerină şi profesoară de balet la Opera Naţională din Bucureşti. Mama Lenei a crescut doi copii singură şi, din cauza vieţii dificile, acum 12 ani a ieşit la pensie pe caz de boală. Starea ei de sănătate s-a degradat şi în prezent are multe afecţiuni care au adus-o la pat. Din cauza problemelor de sănătate se deplasează foarte greu, mai mult cu ajutorul unui cărucior cu rotile. Lena întotdeauna şi-a dorit să lupte pentru mama ei şi visul său devenise un ţel comun şi pentru iubitul ei. Acesta, din păcate, a fost unul dintre cei 12 militari care şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic de la Aerodromul Tuzla, în timp ce efectuau un zbor pentru antrenamente de paraşutare. Liviu o susţinea pe Lena şi chiar i-a mărturisit înainte cu câteva zile de acest accident că ar fi mândru de ea dacă ar ajunge la "Dansez pentru tine", să-şi poată ajuta mama prin dans.
Fotomodelul Bogdan Vlădău face pereche în competiţia "Dansez pentru tine" cu Ana Maria Iordan (19 ani, Bucureşti), care visează să-l poată ajuta pe tatăl ei vitreg grav bolnav care s-a sacrificat întotdeauna pentru ca ea să aibă o viaţă bună. Povestea ei a început la vârsta de 9 luni când a fost părăsită de tatăl biologic, dar a întâlnit un tată adevărat. Atunci când Ana-Maria a fost diagnosticată cu o tumoare la picior şi era în pericol să îl piardă, tatăl vitreg a sacrificat totul pentru ea. A renunţat la visurile lui, era în stare să-şi vândă şi casa pentru ca Ana-Maria să fie bine. Acum, Ana-Maria îşi doreşte să-l ajute să depăşească problemele de sănătate şi să-i ofere o viaţă mai bună.
Actorul Octavian Strunilă, care joacă rolul lui Stiven în serialul "Moştenirea" de la Pro TV, luptă în ringul emoţiilor alături de Ella Dumitru de 17 ani, din Hunedoara, pentru a-şi ajuta mama, tatăl adoptiv şi bunica să uite viaţa de coşmar pe care au avut-o. Mama ei, Simona, a fost înjunghiată de tatăl Ellei pentru că acesta nu a suportat să se despartă de el. Din fericire, femeia a scăpat cu viaţă, dar a rămas parţial paralizată şi este imobilizată într-un scaun cu rotile pentru totdeauna. La un an după acest incident, în viaţa Ellei şi a mamei ei a apărut o rază de soare o dată cu Sorin. Acesta avea să devină soţul Simonei şi tatăl adoptiv al Ellei. Pe 5 august 2010, Sorin avea să devină eroul familiei în momentul în care şi-a salvat de la moarte soacra şi soţia. Bunicul Ellei a sărit cu un topor să le omoare pe cele două iar Sorin l-a imobilizat. În altercaţie Sorin a fost ars de bătrân pe picioare cu acid de baterie şi acum se află la spital, la secţia chirurgie plastică. Bunica Ellei e în spital, în Hunedoara, cu capul spart şi ambele mâini în ghips. Bunicul se află în arestul poliţiei şi riscă mulţi ani de închisoare.
Cântăreţul Jorge, care joacă rolul lui Romeo în musicalul "Romeo şi Julieta" de la Teatrul Naţional de Operetă, face pereche în ringul visurilor cu Liliana Mitu (23 de ani, Constanţa), care îşi doreşte să-şi ajute familia să aibă o viaţă mai bună, chiar dacă ea de multe ori s-a simţit părăsită de toţi. La o vârstă fragedă, Liliana a fost abuzată sexual de vărul ei. Nici acasă nu era mai bine, pentru că tatăl ei era foarte agresiv. Din cauza tatălui au pierdut şi casa în care locuiau şi au fost nevoiţi să se mute la bunici. Părintii Lilianei au luat calea străinătăţii. Mai târziu a plecat şi fratele ei, astfel că Liliana a rămas singură la bunicii ei şi a făcut o facultate. De curând, însă, bunicii au dat-o afară din casa lor în urma unor neînţelegeri cu mama ei.
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe