Viaţa extraordinară a lui Josephine Baker, ecranizată într-un film în care ar putea juca Rihanna

Sub lumina pală a reflectoarelor de pe scenă, Josephine Baker a apărut în faţa publicului de la Paris complet goală, cu doar câteva pene de flamingo plasate în "zonele strategice". Partenerul ei de dans a purtat-o în braţe, cu capul în jos, cu picioarele ei lungi şi fine poziţionate într-un spagat perfect. A lăsat-o jos, iar ea a început să danseze. În timp ce lumina îi mângâia pielea cafenie, trupul ei părea că se topeşte, în timp ce Josephine se încolăcea în jurul partenerului ei. Era, aşa cum îşi amintea mai târziu, pierdută în erotismul momentului, "intoxicată...condusă de forţe întunecate pe care nu le cunoştea", tremurând din tot trupul în momentul culminant al dansului.

Pentru câteva clipe, publicul din Paris a rămas tăcut, împietrit. Apoi, s-a ridicat în picioare ca o singură fiinţă şi a erupt într-o explozie de aplauze frenetice.

Josephine Baker a fost denumită "Black Venus" ("Venus cea neagră"). Picasso a spus că este "Nefertiti din zilele noastre". Scriitorul Ernest Hemingway a spus că Josephine Baker era "cea mai senzaţională femeie pe care a văzut-o cineva vreodată".

Acel spectacol a fost începutul carierei sale extraordinare. Josephine Baker, fetiţa dintr-un ghetou din St. Louis, a devenit una dintre cele mai mari dive din toate timpurile, o legendă a Epocii Jazz-ului, talentată şi strălucitoare, însă şi decadentă şi amorală.

În prezent, tot ce îşi amintesc oamenii despre ea este faptul că a dansat goală, cu excepţia faimosului ei tutu confecţionat din banane (false).

În vara acestui an, o nouă piesă de teatru despre Josephine Baker, regizată de Phyllida Law - mama actriţei Emma Thompson - a captivat publicul de la Londra prin povestea vieţii extraordinare a celebrei artiste americane.

Un film despre viaţa şi cariera ei va fi lansat anul viitor, iar presa de specialitate afirmă că rolul principal va fi interpretat de cântăreaţa Rihanna.

Însă, deşi Rihanna a avut deja parte de destul de multe scandaluri în viaţa ei, cauzate de fotografiile care o prezintă în timp ce consumă droguri şi de exhibiţionismul ei asumat, toate acestea pălesc în comparaţie cu realizările uluitoare ale lui Josephine Baker.

Deşi Josephine se purta ca o divă, cheltuia cu extravaganţă, se purta scandalos şi a avut sute de amanţi (bărbaţi şi femei), ea a fost în acelaşi timp curajoasă şi principială, a spionat în favoarea Rezistenţei franceze şi a susţinut campanii împotriva segregaţiei rasiale din America.

Josephine s-a născut în 1906. Mama ei, Carrie, era o fostă dansatoare, iar tatăl ei - se crede - era toboşarul Eddie Carson, care şi-a părăsit familia la scurt timp după naşterea fratelui mai mic al lui Josephine.

Carrie a avut apoi alţi doi copii, însă abia reuşea să plătească chiria din salariul ei de spălătoreasă, iar familia se muta în mod constant dintr-o locuinţă insalubră în alta.

Carrie a dat vina pe naşterea lui Josephine pentru încheierea prematură a carierei sale de dansatoare şi o bătea pe fiica ei destul de des. Josephine spunea: "Mama mă ura şi şi-ar fi dorit ca eu să mor".

Apoi, în 1917, pe când Josephine avea 11 ani, oraşul ei natal, St. Louis, a fost cuprins de revolte rasiale. Mafia răufăcătorilor albi a invadat cartierele locuite de persoanele de culoare şi a ucis peste 100 de oameni.

Josephine a văzut cum un prieten al tatălui ei a fost împuşcat direct în faţă, iar o femeie însărcinată a fost înjunghiată chiar în faţa ei. Aceste evenimente au marcat-o, lăsând-o cu un dezgust profund faţă de rasism şi cu dorinţa de a pleca din St. Louis.

Disperată să îşi părăsească locuinţa mizerabilă în care trăia, într-o ceremonie formală, s-a căsătorit la vârsta de 13 ani cu Willie Wells, un bărbat de două ori mai în vârstă decât ea, pe care l-a cunoscut în timp ce lucra ca ospătăriţă. Nici autorităţile din statul Missouri (cărora nu le păsau deloc de natura relaţiilor care aveau loc în comunitatea de culoare), nici mama ei, nu au avut nicio problemă cu faptul că Josephine se căsătorea la o vârstă atât de fragedă.

Însă acea căsătorie nu i-a adus tinerei Josephine liniştea sperată. Cei doi soţi se certau frecvent şi, într-o zi, Willie a lovit-o pe soţia sa în cap cu o sticlă. Apoi, el a plecat de acasă. Mariajul lor a durat doar opt luni. La puţin timp după aceea, Josephine a fost văzută dansând pe stradă de un căutător de talente care a inclus-o în corul unui grup artistic, Dixie Steppers. Cântăreaţa principală a grupului a luat-o pe Josephine sub aripa ei protectoare - dar şi în patul ei - şi a învăţat-o să cânte.

Când Dixie Steppers a părăsit St. Louis, Josephine a plecat cu acest grup. Era plătită cu 10 dolari pe săptămână, iar fetelor din cor li se cerea să presteze favoruri sexuale pentru susţinătorii financiari ai trupei.

Când trupa de artişti ambulanţi a ajuns în Philadelphia, Josephine era curtată de un bărbat amabil, Willie Baker. Deşi avea doar 15 ani, s-a căsătorit cu el - în pofida faptului că nu divorţase încă de primul soţ.

Josephine a participat la audiţiile pentru un musical cu o distribuţie exclusiv de culoare, "Shuffle Along", şi a primit un rol în corul acelui show. A părăsit Philadelphia, dar şi pe soţul ei. Fiind una dintre fetele din spatele corului, a început să adauge elemente comice mişcărilor sale, atrăgând atenţia asupra ei, dar şi ura celorlalte fete, care au început să îi spună "Maimuţa".

Şi-a cimentat poziţia de star al show-ului culcându-se cu producătorul spectacolului.

Turneul a traversat întrega Americă şi a avut un mare succes. Josephine era pe punctul să devină o mare vedetă.

În 1925, la vârsta de 19 ani, a fost văzută de un producător aflat în căutarea unei cântăreţe pentru un spectacol de cabaret, cu o distribuţie exclusiv de culoare, la Paris. Ezitând în faţa ideii de a părăsi Statele Unite, Josephine a fost convinsă cu un onorariu de 200 de dolari pe săptămână. S-a simţit umilită când, cu câteva săptămâni înainte de debutul show-ului, producătorii i-au spus că trebuie să danseze topless, pentru a fi în concordanţă cu fanteziile erotice pe care francezii le au în legătură cu femeile de culoare.

Atunci când a refuzat şi a ameninţat că se va întoarce în Statele Unite, producătorii i-au spus că nu va primi biletul de vapor până când nu va face ceea ce i s-a cerut. Fără niciun ban, Josephine a fost nevoită să accepte.

Însă, după succesul senzaţional din prima seară a show-ului, în care s-a simţit "condusă de forţe întunecate", marii creatori de modă roiau în jurul ei pentru a-i oferi rochiile lor şi Josephine a primit mii de cereri în căsătorie din partea admiratorilor ei înfocaţi.

Deşi iubea Parisul şi relativa egalitate rasială din acest oraş, Josephine se simţea singură şi îi era dor de acasă. Aceasta şi-a adus în camera de hotel mai multe animale: doi iepuri, un şarpe, un papagal şi un porc căruia i-a pus numele Albert.

Nu a durat mult şi a fost inclusă în celebra trupă de music-hall Folies Bergere. Acolo şi-a prezentat unul dintre cele mai renumite costume ale sale: tutu-ul din banane. Acesta a fost creat pentru senzualul ei "dans al junglei", de dramaturgul şi artistul Jean Cocteau, şi a constat într-o rochie scurtă din banane false, care în show-urile ulterioare, erau vopsite cu praf de aur şi încrustate cu cristale şi diamante.

Celebritatea ei a crescut. Păpuşi "Josephine" erau vândute în magazine, iar femeile îşi tundeau părul în coafuri "Josephine". Toată lumea voia să se culce cu "Venus cea neagră", iar ea a avut sute de aventuri, atât cu bărbaţi, cât şi cu femei. Scriitorul francez George Simenon, care a pretins că a avut 10.000 de amante, spunea că Josephine Baker era singura femeie din Paris care putea fi pe măsura energiei lui sexuale. Bărbaţii stăteau la coadă în faţa camerei ei de hotel. Se zvonea (şi era probabil fals) că Josephine se prostitua noaptea într-un bordel pentru a-şi satisface apetitul sexual.

Unul dintre amanţii ei era gigoloul sicilian Pepito de Abatino. Acesta a devenit managerul ei, convingând-o să îşi deschidă propriul club de noapte, Chez Josephine, unde artista americană cânta, dansa şi flirta cu clienţii. Josephine a apărut în două filme de succes, devenind prima actriţă de culoare care a reuşit să pătrundă în circuitul cinematografic mondial. A susţinut turnee prin Europa încununate de succes, ignorând afronturile fasciştilor şi rasiştilor, şi chiar bombele cu amoniac aruncate spre ea, pe scenă.

Deşi avea o relaţie cu Pepito, Josephine a avut şi alţi amanţi: un prinţ suedez, un maharajah indian care i-a dăruit multe bijuterii, un dansator frumos şi o actriţă americană.

Se plimba prin Paris având în lesă un ghepard îmblânzit, care avea o zgardă cu diamante. Deşi şi-a cumpărat o casă mare în suburbiile capitalei franceze, pe care a umplut-o cu maimuţe pe post de animale de companie, Josephine nu a uitat niciodată sărăcia din copilărie.

Achita adeseori facturile vecinilor ei săraci şi făcea donaţii generoase organizaţiilor de caritate.

După moartea lui Pepito, în 1937, s-a căsătorit cu industriaşul francez Jean Lion. Mariajul lor a devenit dezagreabil, atunci când Jean Lion a încercat să o transforme pe Josephine într-o nevastă casnică şi docilă.

După izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, Josephine Baker a fost recrutată de serviciile secrete franceze cu scopul de a obţine informaţii preţioase în timpul petrecerilor luxoase la care participa celebra dansatoare.

Fiind o anti-nazistă convinsă, Josephine a pilotat un avion al Crucii Roşii cu medicamente şi provizii până în Belgia.

În 1940, când Germania a invadat Franţa, Josephina a părăsit Parisul şi s-a mutat în castelul ei din Dordogne, unde i-a ascuns şi protejat, cu mult curaj, pe luptătorii din Rezistenţa franceză.

Atunci când soldaţii germani au venit pentru a percheziţiona castelul, Josephine i-a fermecat cu personalitatea ei şi i-a convins să plece, ajutându-i apoi pe luptătorii din Rezistenţă să părăsească Franţa, asumându-şi riscuri majore.

A plecat într-un turneu prin Spania şi Portugalia - ţări neutre -, transmiţând mesaje pentru Rezistenţă scrise cu cerneală invizibilă, ascunse în lenjeria ei intimă. "Cine ar îndrăzni să o percheziţioneze pe Josephine Baker?", obişnuia ea să spună.

A susţinut şi concerte gratuite pentru trupele Aliaţilor în nordul Africii, deplasându-se prin deşertul plin de mine şi îndurând condiţii de transport dificile, fără să se plângă niciodată.

S-a întors la Paris, în 1944, şi a fost primită ca o eroină, fiind decorată cu Medalia Rezistenţei şi Crucea de Lorena. După ce a divorţat de Jean Lion, s-a căsătorit cu liderul trupei sale, Jo Bouillon, în 1947.

Cu mult înainte ca Angelina Jolie să înceapă să adopte orfani din lumea întreagă, Josephine Baker şi-a înfiinţat propriul "trib în culorile curcubeului", de toate rasele, care trăiau în castelul ei. A adoptat 11 băieţi şi două fete, din Coreea, Japonia, Columbia, Israel, Venezuela, Franţa şi câteva ţări africane.

Era hotărâtă să le ofere copilăria fericită pe care ea nu a avut-o, însă nu a fost consecventă, acoperindu-i pe copii cu daruri de multe ori, dar certându-i cu asprime în alte ocazii. Creşterea şi educaţia copiilor erau lăsate de multe ori în seama bonelor angajate.

În 1951, a susţinut un turneu în Statele Unite ale Americii. După ce a luptat împotriva nazismului, Josephine a fost consternată să constate că rasismul era încă atât de puternic în ţara ei natală. A vorbit în public împotriva segregării rasiale, fără se teamă de ameninţările primite din partea Ku Klux Klan-ului, şi a refuzat să susţină spectacole în sălile în care spectatorii de culoare nu erau primiţi, obligându-i astfel pe mulţi patroni din showbiz să îşi relaxeze politicile segregaţioniste.

În august 1963, aceasta a mers alături de Martin Luther King cu ocazia Marşului de la Washington, unde liderul comunităţii de culoare din America a susţinut celebrul său discurs rămas în istorie sub titlul "I Have a Dream". Josephine Baker a susţinut ea însăşi un discurs la acel eveniment, la care a venit îmbrăcată în uniforma Armatei Franceze de Eliberare, decorată cu numeroasele medalii pe care le-a primit.

În ciuda câştigurilor ei uriaşe, Josephine nu se pricepea deloc la administrarea banilor, iar averea ei a început să scadă îngrijorător.

În 1969, complet ruinată, după ce mariajul ei cu Jo Bouillon s-a destrămat, Josephine a fost nevoită să îşi vândă castelul şi să se mute într-un apartament cu două camere la Paris alături de toţi copiii ei.

Prinţesa Grace de Monaco - care o admira de mulţi ani pe Josephine pentru vederile acesteia - i-a venit în ajutor, ajutând-o să cumpere o vilă în sudul Franţei.

A continuat să susţină spectacole, chiar dacă făcea acest lucru doar pentru a-şi plăti facturile şi pentru a-şi achita datoriile.

În afara scenei, nu mai era vedeta strălucitoare de altădată. Numărul mare de ani în care şi-a decolorat părul i-au ars scalpul şi a rămas aproape cheală. Picioarele ei erau acoperite cu bandaje care să o protejeze împotriva luxaţiilor, iar sănătatea ei începea să se deterioreze. În 1973, a suferit un infarct şi un accident vascular cerebral. Însă Josephine era neobosită.

În aprilie 1975, admiratorii ei i-au organizat un spectacol de revistă la Paris, care a celebrat împlinirea a 50 de ani de când Josephine "cucerise" Parisul. În momentul în care Josephine a păşit pe scenă, ea s-a transformat imediat dintr-o femeie în vârstă cu sănătatea fragilă în vedeta strălucitoare de altădată.

Purtând un body care îi dezvelea silueta senzaţională, deşi avea aproape 69 de ani, Josephine a fost aplaudată cu frenezie de public, în care se aflau prinţesa Grace de Monaco, solistul trupei The Rolling Stones, Mick Jagger, şi actriţa Sophia Loren.

După un al doilea spectacol triumfător pe scenă, Josephine a sărbătorit succesul petrecând până la primele ore ale dimineţii, cu energia unei adolescente. În ziua următoare, asistentul ei a găsit-o în pat, inconştientă, înconjurată de articolele entuziaste din ziarele vremii care lăudau evoluţia ei din acel spectacol. Josephine suferise un alt accident vascular cerebral şi a murit câteva ore mai târziu.

Josephine Baker este singurul cetăţean american înmormântat cu onoruri militare, în semn de apreciere a eroismului manifestat în Al Doilea Război Mondial.

Peste 20.000 de oameni s-au aliniat pe străzile din Paris pentru a-şi luat rămas bun de la "Venus cea neagră".