- Home
- Life-Inedit
- (23.12.2018, 17:16)
VIDEO Accident spectaculos la intrarea într-un tunel. O maşina este propulsată în aer, scoate scântei şi se învârte la 360 de grade
Poliţia din Slovacia a difuzat o înregistrare a unui accident uimitor de maşină, petrecut în această săptămână, în care şoferul şi-a lansat vehiculul în aer după ce a ieşit de pe carosabil şi a călcat peste ceea ce pare a fi o balustradă.

Accident spectaculos la intrarea într-un tunel în Slovacia. O maşina este propulsată în aer şi se învârte la 360 de grade
În clipul care a fost vizionat de mai mult de 1,5 milioane de ori pe site-urile de socializare, incidentul se petrece la tunelul Bôrik lângă Poprad, joi, cu puţin înainte de ora 5 dimineaţa. Vehiculul era un BMW, au spus oficialii.
Şoferul, un slovac în vârstă de 44 de ani, era singur în maşină şi a fost tratat de medici la faţa locului şi, după părerea lui, a scăpat fără prejudicii majore, doar cu zgârieturi superficiale, dar cu maşina distrusă. După accident, acesta a trecut cu bine testele privind consumul de alcool.
Luate cu încetinitorul, imaginile de supraveghere par să fi surprins o scenă din seria de jocuri video Grand Theft Auto. BMW-ul care venea în viteză se mişcă pe partea laterală a drumului, chiar înainte de intrarea în tunel şi loveşte un dispozitiv ridicat de pe margine. Pe măsură ce scântei zboară, maşina este lansată în aer. Se loveşte în partea de sus a tunelului şi se prăbuşeşte - răsturnându-se la 360 de grade, înainte de a se opri.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Putin afirmă că este nevoie de Europa în negocierile privind Ucraina, dar vrea mai întâi îmbunătăţirea relaţiilor dintre Moscova şi Washington / Liderul de la Kremlin sugerează ca Rusia şi SUA să reducă cheltuielile militare
-
Merz vrea ca Germania să redevină o superputere militară. Berlinul vrea să investească de urgenţă 200 de miliarde de euro pentru modernizarea armatei
-
Horoscop 25 februarie 2025: Claritate pentru Gemeni, energie pentru Taur, răbdare pentru Rac
Din fericire, drumul era relativ liber în momentul accidentului. În videoclip se poate vedea o maşină de care frânează în spate şi porneşte avariile.
Potrivit imaginilor emise după accident, partea dreaptă din faţa vehiculului - partea şoferului - a fost zdrobită. Parbrizul a fost spulberat, uşa a fost distrusă şi îndoită, în timp ce capota maşinii a fost dată peste cap.
Comentariile de la clip au comparat incidentul cu Fast and the Furious, Batman şi Knight Rider. "Ar fi putut fi foarte rău, dar a avut noroc", a scris un utilizator de pe Facebook.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 06:50
-
astăzi, 06:28
FCSB pune marţi în vânzare bilete pentru meciul cu Olympique Lyon din optimile Europa League