VIDEO EMOŢIONANT – Cum este salvat un delfin de către un scafandru: „Nu am avut niciun dubiu că îmi cere ajutorul”

Publicat: 23 01. 2013, 11:09
Actualizat: 23 01. 2013, 11:10

Keller Laros conducea un grup de scafandri care efectuau o expediţie în zona aeroportului Kona International din Big Island atunci când a auzit un delfin scoţând un sunet asemănător unui ţipăt, relatează dailymail.co.uk.

„În momentul în care s-a apropiat şi s-a împins în mine nu am avut niciun dubiu că îmi cere ajutorul”, a declarat Keller Laros.

Scafandrul a petrecut opt minute încercând să salveze delfinul. „Am încercat să desfac undiţa, cârligul era prins în jurul aripioarei. Mă temeam să nu-l rănesc, dar am reuşit să tai undiţa şi să-l salvez”, a precizat acesta pentru KITV.

Scafandrul a precizat că delfinul a fost calm şi răbdător, uşurându-i astfel munca lui Keller. „De mai multe ori mi s-a întâmplat ca delfinii să se apropie de mine şi sunt animale cu adevărat inteligente”, a susţinut Laros, instructor de scufundare profesionist.