- Home
- Life-Inedit
- (13.12.2019, 11:42)
- Adina Petcu
VIDEO | Momentul în care un câine este salvat după ce i s-a prins lesa de cabina liftului
Un bărbat din Houston, Texas, a salvat câinele unei vecine care avea lesa prinsă de cabina liftului. Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere, iar filmarea a ajuns pe Internet.

Momentul în care un bărbat salvează un câine agăţat de exteriorul unui lift în mişcare. Sursa: Youtube
Imaginile îl arată pe Johnny Mathis, care coboară din liftul complexului de apartamente unde locuieşte, în timp ce vecina lui urcă în locul său. Câinele acesteia, care nu a reuşit să intre în lift înainte de închiderea uşilor, avea o lesă lungă care s-a prins de cabina care urma să pornească. Mathis a reuşit să dezlege câinele în timp ce liftul deja începuse să se mişte, salvându-l de la o soartă cruntă, a arătat The Guardian.
„Când vecina a urcat în lift, mă uitam la câinele care era tare drăguţ. Am observat lesa lungă, dar nu m-am gândit că s-ar putea întâmpla ceva”, a spus eroul. „A fost doar instintul. Pur şi simplu am apucat lesa.” Bărbatul a scris pe Twitter că stăpâna câinelui a început să ţipe imediat ce s-au închis uşile şi că era extrem de îngrijorată când a revenit, gândindu-se la ce era mai rău. „Mă bucur că am fost acolo şi am putut să ajut”, a adăugat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
-
Un mort şi mai mulţi răniţi după un atac cu cuţitul în estul Franţei
-
Protest anti-euro în Bulgaria. Manifestanţii au încercat să ia cu asalt clădirea unei misiuni UE
Y’all I’m shaking!!! I just saved a dog on a leash that didn’t make it onto the elevator with the owner before the door closed! I just happened to turn around as the door closed and it started to lift off the ground I got the leash off in time😭😭
— Johnny Mathis (@Johnnayyeee) December 10, 2019
This could have been a lot worse but thankfully I could help. I’m glad it ended the way it did, truly. All this attention wasn’t my intention but I hope awareness to situations like this are brought to everyone’s attention. It could happen to anyone. A second is all it takes.
— Johnny Mathis (@Johnnayyeee) December 12, 2019
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe