VIDEO O tânără de 21 de ani, cu sindromul Down, şi-a îndeplinit cea mai ARZĂTOARE dorinţă: A prezentat vremea în cadrul unei emisiuni

O tânără din Franţa, în vârstă de 21 de ani, care suferă de sindromul Down, a reuşit să îşi îndeplinească unul dintre cele mai frumoase visuri ale sale: aceasta a prezentat vremea în cadrul unei emisiuni televizate, după ce o campanie iniţiată pe Facebook în sprijinul ei a strâns peste 200.000 de susţinători.

Urmărește
2680 afișări
Imaginea articolului VIDEO O tânără de 21 de ani, cu sindromul Down, şi-a îndeplinit cea mai ARZĂTOARE dorinţă: A prezentat vremea în cadrul unei emisiuni

VIDEO O femeie cu sindromul Down şi-a îndeplinit cea mai ARZĂTOARE dorinţă: A prezentat vremea în cadrul unei emisiuni (Imagine: Facebook)

Potrivit BBC, Melanie Segard a fost crainicul segmentului de meteo difuzat de postul de televiziune francez France 2.

Campania desfăşurată pe platforma de socializare Facebook, intitulată "Melanie peut le faire/ Melanie poate să facă", a fost iniţiată de o organizaţie de caritate într-un efort de a sensibiliza lumea şi a atrage atenţia asupra oamenilor care suferă de sindromul Down.

"Sunt diferită, dar mi-ar plăcea să le arăt tuturor că pot face o mulţime de lucruri", a spus Melanie.

Tânăra a fost pregătită timp de patru zile de echipa de prezentatori, care i-au dat sfaturi despre cum ”să dea mai bine pe sticlă”.

Povestea lui Melanie a fost distribuită intens în mediul online, în special pe platformele de socializare.

"Melanie nu poate citi sau scrie. Scopul nostru este să o facem să se simtă integrată, parte din grup", a spus Nathalie Rihouet, şefă a serviciului meteorologic Televiziunilor Franceze.

"Este treabă! Dar e ok. Visul meu a fost să le prezint oamenilor starea vremii. Ceea ce am făcut eu poate deschide uşa şi altor persoane cu dizabilităţi", a mai spus Melanie.

France 2 nu este singurul post de televiziune care i-a oferit lui Melanie şansa de a fi crainicul segmentului de meteorologie. O altă ofertă a venit din partea canalului de ştiri BFMTV.

Cum s-a descurcat tânăra, puteţi observa în videoclipul de mai jos:

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici