VIDEO Snoop Dogg îl ironizează pe Donald Trump într-un nou videoclip: Preşedintele SUA, în ipostază de clovn

Rapperul american Snoop Dogg îl ironizează pe preşedintele Donald Trump într-o scenă din noul videoclip al melodiei „Lavender”, un remix al hitului artiştilor BadBadNotGood şi Kaytranada, în care Snoop ameninţă cu pistolul un personaj ce are înfăţişarea lui Trump purtând un machiaj de tip clovn.

Urmărește
817 afișări
Imaginea articolului VIDEO Snoop Dogg îl ironizează pe Donald Trump într-un nou videoclip: Preşedintele SUA, în ipostază de clovn

Snoop Dogg îl ironizează pe Donald Trump într-un nou videoclip: Preşedintele SUA,in ipostază de clovn (Imagine: Hepta/ Mediafax Foto)

În respectivul videoclip, Snoop Dogg este transportat apoi într-un univers populat de clovni, iar actorul şi comedianul Michael Rapaport joacă rolul unei victime a violenţei poliţiştilor, acesta fiind împuşcat de un poliţist în timp ce trecătorii filmează incdentul şi apoi urcă filmarea pe ClownTube.

Snoop Dogg, care a făcut parte dintr-un marş menit să reunească poliţiştii cu comunitatea de negri din Los Angeles, anul trecut, vizează în melodia sa atacurile brutale ale polişiştilor, cântând: "Mă străduiesc să supravieşuiesc pe străzi/ La naiba cu poliţia, din punctul de vedere al unui om de culoare" ("Trying to keep from dying in these muthafk the police, from a black man's point of view.")

Regizorii Jesse Wellens şi James DeFina au dezvăluit că concepţia videoclipului a fost inspirată parţial de împuşcăturile fatale ale poliţiştilor asupra lui Philando Castile, în iulie, anul trecut.

Referindu-se la noul videoclip provocator şi la personajul Trump cu chip de clovn, Snoop a declarat pentru Billboard: "Interdicţia musulmanilor pe care a încercat să o instaureze Trump; câştigarea preşedinţiei; poliţiştii care omoară oameni şi scapă cu asta; oamenii închişi în puşcării pentru posesie de iarbă pe 20, 30 de ani - dar dacă eşti de culoare sau de altă etnie, în conexiune şi cu numele tău, eşti acuzat pe nedrept sau închis, apoi îi priveşti pe oamenii albi cum se folosesc de asta pentru a câştiga milioane şi miliarde din asta... Sunt o mulţime de lucuri demne de tot râsul care se petrec şi am putea să stăm să discutăm la telefon toată ziua despre asta, dar am vrut să ne legăm de câteva chestiuni, precum poliţia, preşedintele şi viaţa în general."

Calvin Cordozar Broadus Jr, născut pe 20 octombrie 1971, cunoscut după numele de scenă Snoop Doggy Dogg şi Snoop Dogg, în a cărui discografie se regăsesc albume precum "Tha Doggfather" şi "Malice N Wonderland", şi-a început cariera de rapper la începutul anilor '90, dar s-a implicat şi în actorie, jucând în noua versiune a filmului "Starsky şi Hutch" (2004).

Din 1993, când a devenit celebru, Snoop Dogg a vândut aproape 20 de milioane de albume în Statele Unite. Printre hiturile sale se numără "Who Am I (What's My Name)?", "Gin and Juice", "Groupie Luv", "From tha Chuuuch to da Palace", "Beautiful", "Drop It Like It's Hot", "That's That Shit" etc. Cel mai recent album lansat de Snoop Lion este "Reincarnated", apărut pe piaţă în aprilie 2013.

În septembrie 2008, Snoop Dogg a susţinut un concert la Arenele Romane din Bucureşti.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici