Primul film românesc premiat la Cannes a fost animaţia „Scurtă istorie”, de Ion Popescu-Gopo. Creaţia lui Gopo a adus la Bucureşti primul trofeu Palme D´Or pentru scurt-metraj, în 1957. Despre cât a contat şi cum s-a întâmplat am discutat cu mai mulţi specialişti, astăzi, la fix 63 de ani de când omuleţul desenat de român a fost laureat.
„A avut importanţă în primul rând pentru că în perioada aceea nu existau expuneri atât de evidente în ceea ce priveşte cinematograful românesc. Adevărul este că era foarte multă inteligenţă în felul lui Gopo de a desena şi de a gândi desenul şi filmul. Gopo a deschis un drum, se poate spune, ne-a plasat într-o zonă puţin mai vizibilă pentru anii aceia în care nici nu se circula aşa de mult, nici nu existau atâtea posibilităţi de a scoate capul în lumea cea mare”, a spus criticul de film Magda Mihăilescu.
„A mai fost un Palme d´Or pentru scurt metraj, în 1968, al lui Mirel Ilieşiu. Nu ştiu de ce se trece cu vederea. Nu e deloc un lucru de neglijat. E ca într-o familie cu primul copil. Parcă numai primul copil are o mare importanţă, al doilea e deja o obişnuinţă”, a mai declarat aceasta.
Dintre români, premiul Palme D´Or pentru scurt metraj a mai fost câştigat şi de Cătălin Mitulescu, pentru „Trafic”, în 2004, şi de Marian Crişan, pentru „Megatron”, în 2008.