Prima pagină » Life-Inedit » Şerban Huidu, primul interviu după accident: Mi-am revenit pentru copiii mei

Şerban Huidu, primul interviu după accident: Mi-am revenit pentru copiii mei

Şerban Huidu a acordat primul interviu după accidentul pe care l-a suferit la schi şi a vorbit despre greutatea cu care a suportat despărţirea de copiii lui în timpul internării.
Şerban Huidu, primul interviu după accident: Mi-am revenit pentru copiii mei

Şerban Huidu a declarat pentru revista Story că despărţirea de cei doi băieţi ai săi a fost foarte grea şi că s-a însănătoşit pentru a fi alături de ei.

„Într-un fel, copiii sunt cam ce rămâne după noi. Nu prea contează cum suntem noi, ci cum sunt ei. Sunt convins că pentru ei mi-am revenit. Să stai despărţit de copii mai mult de o lună este o încercare foarte grea, mai ales când sunt mici. A fost prima oară pentru ei când s-a întâmplat aşa. S-au cam speriat, rău. Au trecut prin momente grele”.

Realizatorul a mai declarat că cel mai de preţ lucru pe care l-a avut asupra sa în timpul spitalizării a fost o fotografie cu băieţii lui.

„Aveam numai o poză cu ei. A fost cel mai de preţ lucru pe care l-am avut în spital”, a spus Huidu pentru Story.

Pe 29 decembrie 2010, realizatorul TV Şerban Huidu a fost internat în stare gravă la Spitalul Universitar din Innsbruck, după ce a suferit un accident pe o pârtie de schi din apropierea staţiunii austriece. El a fost menţinut un timp în stare de comă indusă, pentru a i se face investigaţii medicale.