Video Vlas: Cei din spatele gratiilor plâng pentru că trebuie, ceilalţi ricanează că nu sunt acolo

"Tupilată-n patru colţuri/Aruncată-n câmp deschis/Zace comatos pârnaia/Între trezire şi vis " - este un fragment din poezia cu care Maria Vlas a câştigat premiul trei la Concursului Naţional de Creaţie Literară al persoanelor private de libertate, intitulat "Poezie de puşcărie", a cărei festivitate de premiere a avut loc luni la Penitenciarul Rahova.

Concursul a fost derulat în parteneriat cu Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia "Euto Culturart", Societatea Română de Radiodifuziune şi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale".

"O zi fastuoasă", a fost formula cu care poetul Dan Mircea Cipariu a deschis festivitatea de premiere a concursului ajuns la a doua ediţie, la care au asistat jurnalişti, dar şi deţinuţi din Rahova, şi unde momentele de lirism au alternat cu fragmente muzicale.

În deschiderea ceremoniei, Cipariu a vorbit despre puterea terapeutică a poeziei, în contrast cu tabloidizarea aspectelor intime ale vieţii şi a felicitat deţinuţii care au participat la concurs - 186 - din 39 de penitenciare. Pompiliu Onofrei, membru al juriului - alături de Dan Mircea Cipariu şi Cornelia Maria Savu - a vorbit despre teribila tradiţie a poeziei carcerale, instituită în România din perioada regimului comunist, prin Radu Gir.

Fiecare dintre premiaţii concursului prezent la eveniment a recitat una dintre creaţiile sale literare. Temele regăsite în majoritatea demersurilor lirice a fost spaţiul clustrant al închisorii şi zbaterea continuă între damnare şi izbăvire.

Ioana Maria Vlas - condamnată, în 2009, la zece ani de închisoare în procesul privind prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii (FNI) - a obţinut premiul trei în cadrul acestui concurs cu poezia "Iarna la Târgşor".

Ioana Maria Vlas, încarcerată la Penitenciarul Târgşor, a mulţumit celor care au avut iniţiativa organizării acestui proiect pentru că "au dat celor ascunşi după gratii şansa de a arăta că au suflet" şi a vorbit despre puterea de vindecare a cuvintelor, "flăcări care ne ard, dar care îi şi curăţă", despre "cuvintele mângăiere" şi "cuvintele lacrimi care îi şterg".

"Cred că poezia are un rol taumaturgic", a spus Vlas, păstrând mereu distanţa sceptică ascunsă în această definiţie "de putere «pretinsă» de a face minuni" şi o diferenţiere orgolioasă şi îndurerată între sine şi "alţii", în răspunsurile sale la întrebările presei.

"Poezia îi face pe oameni să se lecuiască de rele. Prin acest program asta se şi urmăreşte - o deculpabilizare internă. În momentul în care ieşi, trebuie să fii curăţat", a spus Vlas, care a precizat apoi că ea nu a scris pentru penitenţă, ci pentru că "ştie să scrie şi va scrie". Ea şi-a exprimat afinitatea mai degrabă pentru proză, anunţând că scrie istoriile din Penitenciarul Târgşor, pe care speră să le publice.

Întrebată de ce şi-a definit poezia ca un pamflet, Vlas a spus că ea realmente vede închisoarea Târgşor ca un spaţiu "în care se amestecă în blestem glasul ciorilor din câmpie cu plânsetele de oameni", aceasta fiind imaginea disforică cu care se încheie poezia sa. Ea a mărturisit că citeşte poezia colegelor de detenţie pentru că le ajută, le lecuieşte, pe cele care plâng în spatele gratiilor, dar a rămas mereu discursiv în afara spectacolului celorlalţi în care suferinţa era manifestată. "Nu, eu nu plâng, nu-mi şade în obicei", a răspuns Vlas la întrebarea dacă ea nu plânge.

"Cei din spatele gratiilor plâng pentru că trebuie să plângă, ceilalţi ricanează pentru că n-au ajuns în spatele gratiilor. E normal", a spus Vlas care a afirmat că îşi foloseşte timpul în spatele gratiilor citind, scriind şi ajutându-şi colegele să înveţe limbi străine, să scrie şi să citească, folosindu-şi experienţa de 25 de ani ca profesoară.

Ca principal subiect de inspiraţie, Vlas a povestit că foloseşte viaţa, adăugând cu mânie amestecată cu neputinţă: "E şi asta o viaţă. Acolo sunt oameni", încercând să facă simţită realitatea cu majuscule a ultimului cuvânt, în contrast cu perceţia colectivă de "monştri". "Pe mine mă lasă rece, dar pe ceilalţi îi doare", a spus Vlas, marcând şi de astă dată diferenţa faţă de ceilalţi din puşcărie, de ceilalţi din afara gratiilor, marcând prin distanţe spaţiul unei singurătăţi.

Ea a adăugat că se simte ca stare generală de sănătate "mai înfloritoare ca niciodată, spre disperarea duşmanilor săi". Întrebată dacă se roagă, ea a răspuns că nu şi a amintit de bunicul său care i-a spus că "o să creadă sau n-o să creadă după ce o să-i citească biblioteca".

La întrebarea dacă va scrie şi proză autobiografică, Vlas a răspuns negativ, menţionând cu sarcasm amar că presa în ultimii zece ani a îndeplinit acest rol pentru ea.

Locul întâi al concursului de poezie a fost câştigat de Valeriu Barbu din Penitenciarul Galaţi, care a publicat de când a fost închis cinci volume de poezie. În opinia sa, cei care scriu poezii, îl imită stângaci pe Dumnezeu. "Poeziile mele sunt în primul rând o judecată critică faţă de mine, apoi faţă de ceilalţi", a spus Barbu, care a definit poezia ca pe un refugiu, în care autorii retrăiesc doruri din viaţa lor anterioară detenţiei şi-şi strigă neputinţa, teama de vinovăţie şi frustrările.

Creaţiile literare ale persoanelor private de libertate au fost evaluate de către un juriu de specialitate - alcătuit din Dan Mircea Cipariu, Cornelia Maria Savu şi Pompiliu Onofrei -, care a desemnat 12 câştigători , din cele 186 persoane private de libertate participante la concurs.