Loredana lansează „Sundance”, cel de-al 17-lea album din carieră
După sute de ore în studio şi alte zeci de ore petrecute în drumul spre şi dinspre New York, după un an de muncă, multe idei şi cântece, Loredana lansează joi, chiar la o zi după aniversarea sa, albumul "Sundance". Evenimentul va avea loc în Fratelli Social Club din Bucureşti.
Soarele, plăcerea de a dansa şi bucuria de a iubi sunt temele principale ale celui mai nou album al Loredanei, intitulat "Sundance", care este dedicat tuturor celor ce împărtăşesc aceste sentimente şi care doresc să se exprime prin muzica şi dans.
"«Sundance» este primul meu album oficial în limba engleză, îl voi lansa pe 11 iunie, în Bucureşti", a declarat Loredana.
"Este un album cu un sound revoluţionar şi îmi aduce aminte de starea şi energia pe care au descoperit-o toţi fanii mei pe primul album, «Bună seara, iubite». Este un fel de arc în timp. O să aveţi surpriza de a descoperi un sound inedit şi poveşti care sunt convinsă că o să şi atragă foarte mult pe fani, iar beat-urile de pe «Sundance» îmi doresc să încingă cluburile", a mai spus ea.
"Albumul este pop, dar este mai mult decât atât, este o fuziune între electro, dance şi rock. Este o bombă şi abia aştept să vi-l fac auzit. Aş putea spune că este dorinţa mea de a aduce riff-urile de rock din nou pe ringul de dans", completează artista.
Albumul cuprinde 13 piese pline de energie şi culoare, precum "Dance Or Die", "Midnight Affaire", "Sundance", "Y.O.U", "Bella Sera", "Crazy Rose", "Limerance" şi "Pleading".