- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (18.01.2014, 15:59)
- Teodora Nicolau
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Warner Bros. amână lansarea filmului cu Superman şi Batman pentru anul 2016
Studiourile Warner Bros. au amânat, pentru mai 2016, data de lansare a filmului care îi va aduce pentru prima dată împreună pe marele ecran pe eroii de benzi desenate Superman şi Batman şi care va fi o continuare a lungmetrajului "Man of Steel: Eroul", de Zack Snyder.
Urmărește
361 afișări
Warner Bros. amână lansarea filmului cu Superman şi Batman pentru anul 2016 (Imagine: Arhiva Mediafax Foto / AFP)
Studiourile Warner Bros. au anunţat în luna iulie că doresc să îi reunească pe super-eroii Superman şi Batman într-un film, a cărui lansare era prevăzută pentru anul 2015.
Filmul, al cărui titlu nu a fost deocamdată stabilit, va fi o continuare a lungmetrajului "Man of Steel: Eroul", cel mai recent film din franciza "Superman", lansat în 2013.
Însă, vineri, Warner Bros., o divizie a companiei Time Warner, a anunţat că a luat decizia amânării datei de lansare a acestei pelicule pentru a "acorda timp regizorilor să realizeze pe deplin propria viziune, având în vedere natura vizuală complexă a poveştii".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Garda Națională a fost activată în Washington pentru a asigura securitatea alegerilor din 2024
-
Alegeri SUA 2024: Cum este ales preşedintele SUA. De ce un candidat care obţine cele mai multe voturi poate să piardă alegerile
-
Datoria publică a României a crescut în august la 886,9 miliarde de lei, ajungând la 52,7% din PIB
-
Cel mai negru scenariu al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova: „Vor lichida treptat orice instituţie democratică”
Decizia a fost luată după ce începerea producţiei filmului a fost decalată pentru al doilea trimestru al acestui an.
Filmul cu cei doi supereroi trebuia să fie lansat pe 17 iulie 2015, însă reprezentanţii Warner Bros. au afirmat că, în acest interval, vor programa lansarea unui lungmetraj despre aventurile lui Peter Pan, al cărui titlu nu a fost încă ales.
"Man of Steel: Eroul/ Man of Steel", cu actorul britanic Henry Cavill în rolul lui Superman/ Clark Kent, a avut premiera în iunie 2013 şi a avut încasări de 668 milioane de dolari la nivel mondial. În box office-ul nord-american al anului 2013, lungmetrajul s-a situat pe locul al patrulea, cu încasări de 291 milioane de dolari.
În noua peliculă din franciza "Superman", personajul principal va fi interpretat tot de actorul britanic Henry Cavill. De asemenea, în prima întâlnire a celor doi supereroi pe marele ecran, rolul lui Batman va fi jucat de Ben Affleck.
Henry Cavill este cunoscut pentru rolul lui Charles Brandon, cumnatul regelui Henric al VIII-lea, în serialul de succes "The Tudors". El a mai jucat în filme precum "Ce-o fi o fi.../ Whatever Works" (2009), "Pulbere de stele/ Stardust" (2007), "Tristan & Isolda/ Tristan & Isolde" (2006) şi "Hellraiser: Hellworld.com" (2005).
Ben Affleck, care nu este străin de universul supereroilor din benzile desenate - după ce l-a interpretat pe Matt Murdock în pelicula "Daredevil" din 2003 -, a dobândit o cotă de popularitate uriaşă la Hollywood, datorită lungmetrajului "Argo", recompensat cu Oscarul pentru cel mai bun film, în luna februarie 2013. Actorul american a fost distribuit recent şi în "Runner Runner", o dramă inspirată din lumea jocurilor de noroc, în care joacă alături de Justin Timberlake.
Actorul american s-a remarcat în ultimii ani şi în calitate regizor, semnând regia filmului "Oraşul/ The Town" (2010). Totodată, starul american a fost recompensat şi în calitate de scenarist, câştigând Oscarul pentru cel mai bun scenariu, pentru filmul "Good Will Hunting" (1997), un premiu pe care l-a împărţit cu bunul său prieten, actorul Matt Damon.
Citește pe alephnews.ro: Fermele ecologice sunt rezistente în fața inundațiilor și declinului biodiversității
Citește pe www.zf.ro: A fost prezentat tractorul produs de RURIS Craiova. Cum arată tractorul românesc, cu preţuri între 3.000 şi 5.000 de euro
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
A fost prezentat tractorul produs de RURIS Craiova. Cum arată tractorul românesc, cu preţuri între 3.000 şi 5.000 de euro
Incă un gigant se clatină după ce a raportat cea mai mare pierdere din istoria de 56 de ani a companiei, Este vorba de un minus de 16,6 mld. dolari în ultimul trimestru
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru antrenorul personal
PROSPORT.RO
Calvar nesfârșit pentru românca întemnițată în China din 2017. ”Dacă nu ai spălat bine podeaua, nu mai ai dreptul la hrană suplimentară din banii tăi”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe