Weekendul la cinema | Copilul problemă, noul Jumanji şi bătrânul care provoacă biserica, în premierele weekendului

În weekend-ul 6-8 decembrie, avem de ales între o dramă care are în centru un copil-problemă, un nou film plin de acţiune din seria Jumanji, un film istoric despre Menocchio, bătrânul acuzat de erezie pentru că a ridicat omul rând la nivelul nobilimii şi un documentar istoric românesc

Urmărește
339 afișări
Imaginea articolului Weekendul la cinema | Copilul problemă, noul Jumanji şi bătrânul care provoacă biserica, în premierele weekendului

Weekendul la cinema | Copilul problemă, noul Jumanji şi bătrânul care provoacă biserica, în premierele weekendului

Drama "Systemsprenger / Copilul-problemă" spune povestea lui Benni, o fetiţă de nouă ani, aparent delicată, dar care este considerată „copil problemă”. Singurul ei scop este să locuiască din nou cu mama sa. Dar Bianca este complet depăşită de fiica sa. Binevoitoarea doamna Bafané de la biroul de asistenţă socială este în pragul disperării. Nimeni nu o mai vrea pe Benni. Este suspendată permanent de la şcoală. Până şi viaţa de zi cu zi cu ea este greu de gestionat: din cauza experienţelor traumatice avute în copilăria timpurie, nimeni nu îi poate atinge faţa. Doamna Bafané încearcă un ultim experiment şi îl angajează pe Micha, trainer antiviolenţă pentru tinerii delicvenţi.

În filmul de acţiune "Jumanji: The Next Level / Jumanji: Nivelul următor", gaşca a revenit, dar jocul s-a schimbat. Jucătorii descoperă că nimic nu este aşa cum s-ar fi aşteptat. Trebuie să înfrunte deşerturi aride şi munţi înzăpeziţi pentru a-l salva pe unul dintre ei, dar şi pentru a reuşi să scăpe cu viaţă din cel mai periculos joc din lume.

"Menocchio" este un film istoric al cărei acţiune se petrece în zilele întunecate ale Bisericii Romano-Catolice, la sfârşit de secol XVI. Un simplu morar este acuzat de erezie când pune omul de rând pe acelaşi palier cu nobilimea şi cu însuşi Papa, informează Cinemagia.

"Timebox" este un documentar care spune povestea lui Ioan Matei Agapi - un carismatic realizator de documentare din Iaşi, în vârstă de 80 de ani - şi a colecţiei sale de filme de 16 mm care documentează aproape 50 de ani de istorie a României. Fiica lui cea mică, Nora, se hotărăşte să facă un film despre bogata arhivă a tatălui ei şi, în atmosfera neconvenţională a apartamentului lui Ioan, în care locuieşte cu chirie la stat de 40 de ani, tatăl şi fiica încep să vorbească despre trecutul artistic şi politic al lui Ioan. Dar vine ziua când autorităţile îl informează pe bătrân că trebuie să se mute sau va fi evacuat şi documentarul îşi schimbă direcţia.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
cinema,
premiere,
film

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici