Whitney Houston, în pragul falimentului

Cântăreaţa Whitney Houston se confruntă cu falimentul, după ce s-a luptat mulţi ani cu dependenţa de cocaină şi, în prezent, este susţinută financiar de casa ei de discuri, din partea căreia a primit un cec în avans pentru următorul album.

Urmărește
1102 afișări
Imaginea articolului Whitney Houston, în pragul falimentului

Whitney Houston (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

O sursă a declarat pentru RadarOnline că artista este "săracă lipită pământului". "Averea lui Whitney este terminată. Celebrităţi din industria muzicală o susţin, iar casa de discuri cu care a semnat i-a dat un cec în avans, pentru viitorul album, care nu se ştie când va apărea... ar putea să rămână chiar fără casă. Este săracă lipită pământului", a declarat aceeaşi sursă, informează femalefirst.co.uk.

Whitney Houston, în vârstă de 48 de ani, una dintre artistele cu cele mai mari vânzări de discuri din toate timpurile, şi-a relansat cariera muzicală la sfârşitul anului 2009, după ce s-a luptat mulţi ani cu dependenţa de droguri. Însă unele dintre concertele sale incluse în acest turneu de revenire, desfăşurat în 2010, au lăsat mult de dorit.

Whitney Houston este singurul artist din lume care a lansat şapte albume consecutive premiate cu discuri de platină, depăşind la acest capitol chiar şi trupa Beatles. Pe plan mondial, diva americană a vândut peste 140 de milioane de albume şi 50 de milioane de single-uri, printre care se numără şi piesa "I Will Always Love You", lansată în 1993 şi care a devenit una dintre cel mai bine vândute melodii din toate timpurile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici