- Home
- Life-Inedit
- HOLLYWOOD, (18.08.2015, 11:29)
- Patricia Marinescu
Will Smith pregăteşte alte două filme din seria "Bad Boys" - VIDEO
Studiourile Sony Pictures au anunţat două continuări ale seriei "Bad Boys", pentru 2017 şi 2019, însă nu se ştie dacă actorul american Will Smith va juca rolul principal în aceste pelicule sau va ocupa un loc în spatele camerei de filmat, informează contactmusic.com.
Urmărește
352 afișări
Will Smith pregăteşte alte două filme din seria "Bad Boys" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
De curând, regizorul Joe Carnaham a semnat cu Sony Pictures un contract de colaborare pentru "Bad Boys 3", al cărui scenariu original aparţine lui David Guggenheim. În prezent, reprezentanţii studiourilor sunt pregătiţi să treacă la paşii următori, mai ales că au anunţat lansarea celei de-a treia părţi a francizei pentru anul 2017.
În plus, noul director al Sony, Tom Rothman, a dezvăluit că producătorii pregătesc şi "Bad Boys 4", în 2019, însă nu este clar dacă Will Smith, în vârstă de 46 de ani, va relua rolul detectivului Mike Lowrey în următoarele două părţi ale filmului sau va lucra la aceste producţii din spatele camerei.
Actorul american Will Smith declara în 2002 că se va întoarce pe marile ecrane alături de partenerul său Martin Lawrence, în rolurile poliţiştilor din Miami, doar dacă scenariul va fi unul bun.
Primul film al seriei, lansat în 1995, şi continuarea, "Bad Boys II", din 2003, au fost regizate de Michael Bay.
Actorul şi cântăreţul Willard Christopher "Will" Smith, născut în 1968, a cunoscut succesul în lumea filmului odată cu serialul "Prinţul din Bel Air/ The Fresh Prince of Bel-Air" (1990). Pentru rolul pugilistului Muhammad Ali (Cassius Clay), din filmul "Ali" (2001), Will Smith a fost nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun actor principal.
Will Smith a jucat, de asemenea, în "Băieţi răi/ Bad Boys I şi II" (1995 şi 2003), în franciza "Bărbaţi în negru/ Men in Black", în "Ziua independenţei/ Independence Day", "În căutarea fericirii/ The Pursuit of Happyness" (2006) - alături de fiul său, Jaden Smith -, "Legenda vie/ I Am Legend" (2007), "Hancock" (2008) şi "Şapte suflete/ Seven Pounds" (2008). În filmul "1.000 post Terra/ After Earth", de M. Night Shyamalan, Will Smith a jucat din nou alături de fiul său, Jaden Smith. În acest an, actorul a jucat în pelicula "Focus", alături de Margot Robbie.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe