Trupa Oasis, marea învinsă la gala Q Awards

Publicat: 27 10. 2009, 14:05
Actualizat: 08 11. 2012, 00:10

Rockerii britanici din trupa Muse i-au învins astfel pe băieţii de la Oasis la categoria „Cea mai bună trupă din lume a momentului/ Best Act in the World Today”.

Trupa Muse

Compozitorul şi chitaristul Noel Gallagher a anunţat că părăseşte trupa Oasis în urmă cu două luni, însă trupa din Manchester a fost totuşi nominalizată la această categorie, alături de Muse, Coldplay, Kings of Leon şi Arctic Monkeys.

Oasis a pierdut trofeul şi la categoria „Cea mai bună trupă live/ Best Live Act”, care a revenit trupei Arctic Monkeys.

White Lies a câştigat categoria „Cea mai bună trupă debutantă/ Best New Act”, Mr. Hudson a primit trofeul categoriei „Breakthrough Artist”.

Lady Gaga a câştigat la categoria „Cel mai bun videocliop/ Best Video” pentru piesa „Just Dance”, iar Lily Allen a fost desemnată câştigătoarea categoriei „Cel mai bun cântec/ Best Track” pentru piesa „The Fear”.

Lady Gaga

Trupa Kasabian a câştigat categoria „Cel mai bun album/ Best Album” graţie materialului discografic „West Ryder Pauper Lunatic Asylum”, iar Robert Plant a primit un premiu special, acordat pentru contribuţia extraordinară adusă muzicii.

„Revista Q este mândră că premiile pe care le oferă, care recunosc realizările şi excelenţa în muzică din ultimele 12 luni, sunt stabilite de fanii muzicii din ţara noastră, care, încă o dată, au votat cu miile”, a declarat Paul Rees, redactorul şef al revistei Q.