Zboruri spaţiale funerare, organizate de o companie americană

Compania americană Elysium Space propune, pentru suma de 2.000 de dolari, transportarea pe orbita terestră a cenuşii defuncţilor, primul zbor spaţial funerar fiind programat în vara anului viitor, informează gentside.com.

Urmărește
135 afișări
Imaginea articolului Zboruri spaţiale funerare, organizate de o companie americană

Zboruri spaţiale funerare, organizate de o companie americană (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În prezent se pot face rezervări pentru "primul zbor spaţial funerar" organizat de această companie, care va fi efectuat de un vehicul care va fi lansat de la baza spaţială Cape Canaveral, Florida, în vara anului viitor.

Vehiculul spaţial conţinând urnele cu cenuşă va parcurge orbita terestră timp de mai multe luni.

Familia şi prietenii defuncţilor vor putea urmări parcursul orbital prin intermediul unei aplicaţii pe mobil. Vehiculul se va întoarce în cele din urmă în atmosfera terestră, lăsând în urmă o dâră luminoasă, ca o stea căzătoare.

Compania Elysium Space a fost înfiinţată de un fost inginer care a lucrat la NASA, Thomas Civeit, şi are încheiate contracte cu companii care organizează zboruri spaţiale.

Elysium Space nu este singura companie care activează în acest domeniu al serviciilor funerare spaţiale. Compania Celestis oferă deja servicii similare pentru sume mult mai mari - 5.000 de dolari -, însă are oferte şi pentru zboruri mai ieftine: 995 de dolari pentru a ajunge la nivelul de gravitate zero, după care vehiculul spaţial se întoarce pe Pământ.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici