Dom`ne, vai de cafeaua ta! Uite omul, campionul!
Frate, vai de cafeaua ta! Uite omul tău. Campionul tău. În China, închipuieşte-ţi, a luat caimacul tuturor. Le-a luat premiul cel mare. Omul ăsta nici nu o prea „ardea” pe cafea.
Tu simţi când vine, vorba aia, momentul?
Alexandru Nicolae simte momentul. Cu braţul lui plin de tatuaje, cu ochiul exersat pe culoarea cafelei potrivite în prăjit, cu pleata lui rasta.
Toată prăjitoreala lui a început cu un eşec
Avea restaurant cu prietena lui şi vine o tipă de-i cere un cappucino. L-a făcut zob. Şi franjuri l-a făcut femeia. Stai, domnule, ce nu-s în stare? Şi, uite, aşa s-a pus, la ambiţie, să o ia cu cafeaua asta dela origini. De la prăjirea ei. Nu se omora cu băutul, nu avea habar ce şi cum se întâmplă cu cafeaua.
Formula cafelei: ambiţie, limbă, nas, instinct, cultură
Pur şi simplu. Ambiţie. Da, dar şi o limbă pe care a exersat-o să simtă diferenţele. Uite, în China, n-a prea gustat chinezeşte. S-a ferit de picant, a stat cuminte pe paste.
Nasul-dezvoltat prin experiment. A gustat cafele. Nu băut! Gustat. S-a atins de ea. Nu s-a contaminat. De la El Salvador la Brazilia, nasul i-a călătorit. Ecuatorul, cafea cu aromă fructată. El Salvador, alune, ciocolată. Eh, Brazilia. Prea cunoscută. Plantaţiile difuzează cafeaua comercială, reglată, fără nuanţe. Bună, dar banală. Vezi, spune Alexandru Nicolae, cafeaua este făcută după cultura omului. Fiecare ţară, grup, om vrea cafeaua cumva. Dar, comerţul uniformizează, rătăceşte. Cu toţii, bem aceeaşi cafea. Nu vrei să fii altfel?
De unde vine cafeaua amară?
Păi, din prăjirea prea intensă. Când este bine? Când ştii să te opreşti. Bun, când? Asta înseamnă campionul. „Maro-deschis. Nu uleioasă, răspândirea aromelor naturale. Cum e friptura, nu? În sânge spre bine făcut.”
Campionul, la sfârşit de prăjit cafea
Domle, soarbe cafeaua cu violenţă. Când ea iese din fierbinţeală. Nu politicos. Violent. Sălbatic. Ţinând-o în mâna cu tatuaje. Pe fundal, se aude Rammstein