Acum aproape 50 de ani, în această zi, americanul Bobby Fischer devenea primul campion mondial la şah din ţara sa după ce l-a învins pe Borris Spasski.
Războiul Rece dintre Statele Unite şi Uniunea Sovietică s-a purtat pe toate planurile, şi ce alt mod mai bun decât prin jocul celor două armate?
Fischer, un geniu introvertit. Spasski, un talent înnăscut, dar care nu muncea la fel de mult.
Legendarul meci a fost şi subiect de film. Tobey Maguire şi Liev Schreiber îi joacă pe cei doi maeştrii ai şahului în Pawn Sacrifice.
”Putem să spunem că rivalitatea dintre cei doi se ducea dincolo de fiinţele umane pe care le reprezentau Fischer şi Spasski. Fischer nu-l bătuse pe Spasski niciodată până la meciul disputat de ei la Reykjavik. (…) Era şi un tip foarte talentat, este, de fapt, un tip foarte talentat, dar lucrul ăsta l-a făcut să subestimeze adversarul, iar supremaţia Uniunii Sovietice asupra altor naţiuni care jucau şah îl făcea să fie cu atât mai arogant şi încrezător în reuşită” a explicat Christiansen Sava, profesor de sah.