Că de, trebuie să fie musai pui de dac, ca să se poată bucura sau să consemneze obiectiv de superbă victorie a ardelenilor cu AS Roma. Ba au fost inventate conflicte între jucătorii străini şi cei români, ba era un păcat ca din echipă să facă parte numai mercenari, ca până la urmă modelul achiziţionării străinilor, ce a dat bune rezultate la Cluj, să fie copiat şi de "miticii” Capitalei.
Care au avut chiar câteva cuvinte de laudă după victoria echipei clujene: "Pe lângă faptul că CFR a jucat bine, am văzut o Roma drogată, adormită. Părerea mea e că ne dă încredere că putem şi noi românii”, spunea după meci Gigi Becali, în timp ce Borcea declara la plecarea spre Olanda: "Este un lucru foarte bun pentru România, pentru fotbalul românesc, dar o să jucăm şi noi în Liga Campionilor”.
Un merit consider că l-a avut şi Trombetta, care l-a titularizat pe Culio, după ce argentinianul fusese trecut pe bancă de rezerve de Andone, dar rămâne să vedem în continuare ce ştie italianul. Stau să mă gândesc ce victorie internaţională în deplasare a unei echipe româneşti a mai fost obţinută aşa clar şi elegant, dar nu prea găsesc. Mai toate succesele parcă au fost obţinute chinuit, finalurile fiind sufocate de mingi trimise în tribună sau trageri de timp. Bravo CFR Cluj!
(Comentariu realizat de Romeo Chiriac, [email protected])