COM: Criza de conştiinţă şi de omenie în sănătate, o realitate dureroasă şi de multe ori ascunsă

De multe ori, aceste cazuri ascund o realitate dureroasă sau chiar tragică: sistemul de sănătate românesc a intrat într-o criză de conştiinţă şi umanitate. Motivele pentru care am ajuns aici contează, dar nu atât cât să compenseze pierderile.

Cel mai recent caz este cel în care soţii Lungu acuză mai mulţi medici şi moaşe din Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti că fiul lor, Sebastian, acum în vârstă de trei luni, nu vede, nu aude şi nu poate fi alimentat decât printr-un furtun, pentru că, în momentul naşterii s-a asfixiat cu cordonul ombilical, înfăşurat în jurul gâtului, lipsa aerului afectând creierul micuţului. Cuplul spune că această tragedie s-a produs pentru că viitoarea mamă a rămas nesupravegheată de către medicii şi asistentele care erau de gardă. Este vorba despre un copil care în cele nouă luni de sarcină s-a dezvoltat perfect, după cum spune medicul Alexandru Badiu, cel care a spuravegheat sarcina până aproape de soroc. Cu două săptămâni înainte ca femeia să nască, medicul a plecat în concediu şi şi-a lăsat pacienta pe ”mâinile unei colege”. Din nefericire, atunci când gravida avea mai mulă nevoie de cineva, întrucât începuse travaliul, nu a mai fost nimeni s-o ajute, nici moaşe, nici doctori, deşi conducerea spitalului spune că oadată cu Alina Lungu mai năşteau alte patru femei, iar în acea zi au fost 20 de naşteri. Acum viaţa unui copil depinde de medici din străinătate.

Această familie, adusă într-o situaţie tragică, a decis să nu tacă. S-a plâns celor din sistem, şi-a angajat avocat şi a anunţat mass-media ce s-a întâmplat cu bebeluşul lor, care ar fi trebuit să fie sănătos şi să le facă viaţa o bucurie. Nu a fost aşa, iar cei doi tineri au avut curajul să spună lumii ce i s-a întâmplat şi, în acest fel, să-i facă un pic pe mai marii sistemului să vadă o frântură din realitatea crudă şi cruntă creată de oamenii care lucrează cu vieţi, iar, uneori, într-un sens nedorit, şi cu sufletele lor.

Nicușor Dan anunță noi proiecte de consolidare seismică în Capitală, la 48 de ani de la cutremurul din 1977

15:36

USR cere demisia președintelui Oficiului Național al Jocurilor de Noroc

15:32

Un alt caz dramatic este cel al gravidei Szabo Amalia, care a decedat după o operaţie de cezariană. Ea fost corect dispensarizată pe toată durata sarcinii, indicaţia operaţiei cezariene la un făt estimat peste 3.500 de grame a fost corect recomandată. Evoluţia chirurgicală postoperatorie şi datele consemnate de examenul medico-legal arată că intervenţia chirurgicală a fost corect efectuată. În schimb, obezitatea (peste 120 de kilograme) nu a fost interpretată corect ca un factor de risc adiţional pentru tromboembolism. "Majoritatea ghidurilor de conduită în obstetrică-ginecologie consideră obezitatea şi operaţia cezariană drept factori cu risc tromboembolic moderat. Fiecare unitate medicală trebuie să redacteze protocoale proprii pentru profilaxia şi terapia bolii tromboembolice", declara atunci ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, precizând că stocurile de anticoagulate din spital erau suficiente pentru a-i fi aplicată profilaxia şi terapia bolii tromboembolitice. De ce a murit femeia, care ar fi putut să se bucure de viaţă?

În 9 martie, o altă gravidă este internată în Maternitatea Spitalului de Urgenţă Constanţa, având dureri mari. Femeia a reclamat că a cerut ca naşterea copilului să se facă prin operaţie cezariană, dar a fost refuzată şi lăsată să nască abia în 15 martie, când a dat naştere unui făt mort, de sex feminin. Copilul a murit în pântecul mamei, bătăile inimii sale încetând cu puţin timp înainte de a fi născut pe cale normală.

În timp ce conducerea Secţiei de Obstretică-Ginecologie a spitalului a catalogat moartea fetiţei drept un incident rar şi neprevăzut, cauzat de desprinderea placentei în timpul naşterii, conducerea Autorităţii de Sănătate Publică din Constanţa a precizat că va avea în vedere, în anchetarea cazului, atât aspectele medicale, cât şi etice ale monitorizării gravidei, precum şi asistenţa ei la naştere.

În vară, la Maternitea Polizu din Capitală, o tânără a fost diagnosticată cu sarcină extrauterină. Un diagnostic cumplit pentru un cuplu care abia aşteapă să devină părinţi. Medicii se consultă şi decid ziua operaţiei. Viitoarea mamă refuză să fie operată, enervându-i pe medici, care înceracă pentru ultima dată s-o convingă pe tânără să renunţe la sarcină, pentru că altfel va muri. Dar sufletul din interior voia să trăiască şi îi transmistea mamei dorinţa lui. Numai aşa se poate explica hotărârea mameni de a nega un diagnostic atât de răspicat şi categoric rostit de un profesor universitar, medic, şef de clinică, cu o carieră în spate.

Diagnosticul ilustrului profesor este imediat infirimat de un medic fără prea multe galoane, care a avut curajul să spună că nici vorbă de extrauterină. Este un copil mai mic, dar normal, care se dezvoltă în uter şi nu în afara lui. "De ce să curmi o viaţă dacă nu este cazul?", a spus medicul.

La începutul lunii august, o mămică cu un bebeluş de numai patru luni ajunge disperată la Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Coplilului din Capitală, întrucât micuţul vomita continuu. Este internată, sunt recoltate probe pentru analize. Diagnosticul, cade ca un trăznet pe părinţi: pneumonie. Imediat copilului îi sunt administrate antibiotice. Tratmentul durează cinci zile. Când mama cere să fie externată, întrucât nu crede în acel diagnostic şi în acel tratament, este refuzată. Mai mult, însuşi profesorului Ioan Gherghina, şef de clinică, pediatru cu state vechi în medicina din Capitală, susţine că bebeluşul are pneumonie şi trebuie să rămână internat, întrucât este în stare gravă. Mama ameninţă că va pleca din spital. Atunci, un medic de gardă, trimis de şeful de secţie, completează externarea. O atenţionează pe mamă, însă, că nu va scrie diagnosticul de pneumonie, întrucât nici analizele şi nici radiografia nu confirmă acest diagnostic. Pentru ce atunci să îndopi un bebeuş cu antibiotice?

Exemplele de mai sus nu au legătură cu un anumit ministru al Sănătăţii, sau cu un director de autoritate sanitară. De multe ori, aceste cazuri nu au legătură nici măcar cu managerul spitalului, sau cu şeful de secţie. Pentru că relaţia se rezumă strict la medic şi pacient şi poate la asistenţi medicali. Un medic acceptă să urmărească o gravidă timp de nouă luni şi când aceasta să nască, pleacă în concediu. Un altul vede că are de-a face cu o pacientă obeză, dar ignoră acest lucru şi o operează. Un altul nu vrea să facă cezariană. Apoi, un profesionist îşi permite să diagnosticheze extrauterină într-o sarcină normală, iar un pediatru celebru pune diagnostic de pneumonie, fără să fie vorba de această boală.

Ce se întâmplă cu anumiţi medici ? Este vorba şi despre o criză majoră de conştiinţă. O criză majoră de omenie. Dezumanizarea unor cadre medico-sanitare, ce nu poate fi îndreptată de legi, ordine şi sancţiuni. Omenia şi conştiinţa nu sunt trecute în lege. Ele ţin de fiecare om în parte.

(Comentariu de Elvira Gheorghiţă, [email protected])