COM:Aşteptată să decidă asupra legilor, CC nu reuşeşte să fie consecventă nici cu propriile hotărâri

Decizia de miercuri, privind majorarea cu 50% a salariilor cadrelor didactice pare a fi o dovadă în acest sens.

Constituţia reglementează caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, iar orice putere în stat trebuie să se supună acestora şi nu poate acţiona împotriva lor.

În momente importante ale guvernărilor, Curtea Constituţională - instituţie separată în stat - s-a pronunţat, provocând dileme juridice, politice, sociale. Mai controversată ca acum însă, niciodată nu a fost Curtea Constituţională, care pare că şi-a diluat din autoritate prin compromisurile politice negociate dincolo de uşile sălii de judecată.

Opiniile separate ale doi-trei judecători nu pot răsturna un vot hotărâtor în aplicarea unor legi, astfel că rămân în picioare prevederi discutabile, cel puţin politic şi social, dacă nu constituţional. Şi asta până când vreun magistrat sau Avocat al Poporului va sesiza din nou Curtea Constituţională pentru clarificări constituţionale suplimetare.

Curtea Constituţională a devenit în ultimii trei ani o instanţă comună, cu zeci de dosare pe rol, soluţiile în cazurile de interes provocând indignare şi nemulţumire la fel ca cele date de magistraţii instanţelor judecătoreşti.

Articolul 1 din Legea fundamentală stipulează că statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale şi că în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

În acest context, interpretări ale propriei jurisprudenţe sau invocări ale unor paragrafe statuate în hotărâri ale instanţelor europene lasă impresia, în ultima perioadă, că judecătorii constituţionali sunt la fel de supuşi greşelilor, influenţelor, precum judecătorii de la instanţe.

Mai mult, Curtea Constituţională a început să dea indicaţii instanţele judecătoreşti despre cum trebuie aplicate unele legi.

Concret, într-o sesizare de anul acesta referitoare la unele articole din Ordonanţa Guvernului 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, Curtea spune că textele sunt neconstituţionale doar "în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".

Cu alte cuvinte, instanţele nu mai pot da soluţii, aplicând legi, iar judecătorii deja comentează decizia Curţii Constituţionale ca fiind o denegare de dreptate.

Pe de altă parte, dacă în decizia 666 din iulie 2007, Curtea Constituţională a statuat că "în cadrul raporturilor constituţionale dintre Guvern şi Parlament, problemele referitoare la structura şi execuţia bugetului de stat au semnificaţii deosebite în procesul legislativ, în ceea ce priveşte fundamentarea şi susţinerea unor reglementări în diferite domenii de activitate, cu implicaţii financiare profunde", în pronunţarea de miercuri privind majorarea salariilor cadrelor didactice cu 50 la sută, soluţia este la polul opus.

Potrivit prevederilor articolului 138, alineatul 5 din Constituţie, "nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare".

În acest sens a statuat Curtea Constituţională, de exemplu, prin decizia 36 din 2 aprilie 1996, când a soluţionat o sesizare de neconstituţionalitate în care se invoca şi lipsa prevederilor referitoare la sursa de finanţare. Sub acest aspect, prin decizia menţionată s-a reţinut că cerinţa constituţională prevăzută de articolul 138, alineatul 5, "impune stabilirea concomitentă atât a alocaţiei bugetare, ce are semnificaţia unei cheltuieli, cât şi a sursei de finanţare, ce are semnificaţia venitului necesar pentru suportarea ei, spre a evita consecinţele profund negative, pe plan economic şi social, a stabilirii unei cheltuieli bugetare fără acoperire".

Miercuri, Curtea Constituţională a respins aceste argumente invocate de Guvern, care a cerut să se constate neconstituţionalitatea modificării legii de salarizare a cadrelor didactice, care prevede majorarea cu 50 la sută a salariilor.

"Considerăm că Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului 15 din 2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda din anul 2008 a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituţionale ale articolului 1, alineat 5, articolului 138, alineatele 2 şi 5, articolului 148, articolului 61 şi articolului 16 alineat 1", arăta Executivul în sesizarea sa, în care mai susţinea că majorarea salariilor profesorilor cu 50 la sută pune în pericol echilibrul bugetar, dar şi obiectivele României de aderare la zona Euro.

Articolele din Constituţie la care Guvernul face referire vorbesc despre faptul că respectarea legii fundamentale este obligatorie, despre modul în care se stabileşte bugetul şi despre obligativitatea de a indica sursa de finanţare a oricărei cheltuieli bugetare aprobate, despre obligativitatea respectării prevederilor Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană, despre rolul Parlamentului şi, respectiv, despre egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

Executivul arăta, în expunerea de motive prezentată Curţii Constituţionale, că legea criticată are "un impact bugetar semnificativ".

"Precizăm că legea a fost adoptată fără a se solicita punctul de vedere al Guvernului, iar impactul financiar suplimentar generat de aceste creşteri salariale suplimentare, pentru care iniţiatorii nu au prevăzut sursa de finanţare, este de 700 milioane lei în anul 2008, reprezentând 0,1 la sută din PIB, şi de 4,3 miliarde de lei în 2009, reprezentând 0,8 la sută din PIB", nota Guvernul.

Potrivit articolului 111, alineatul 1 teza a doua din Constituţie, în cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie.

"Solicitarea informării are o deosebită importanţă, în special, în cadrul procedurii legislative, pentru analiza şi fundamentarea diferitelor soluţii", a statuat Curtea Constituţională în decizia 666 din 2007.

Concret, Curtea susţinea necesitatea informării pe care Guvernul nu a avut ocazia s-o facă pentru că parlamentarii nu au cerut-o. Dacă în 2007 acest fapt a fost declarat neconstituţional, în contextul economico-social-electoral actual, judecătorii constituţionali au respins această necesitate.

Dacă legiuitorul a omis clarificarea unor proceduri, Curtea Constituţională în ultima perioadă pare că încearcă să se substituie Parlamentului, Guvernului, Preşedinţiei.

(Comentariu de Lucia Efrim, lucia.efrim@mediafax.ro)