COM: Cimilitura domnească a lui Putin

Putin cere "modificarea" articolului 5

Atitudinea de neîncredere iritată a Rusiei faţă de NATO ar putea părea exagerată. Trebuie ţinut însă cont de faptul că oamenii politici de la Kremlin au în birouri hărţi în care Rusia se află în centrul lumii. Cum se vede lumea din Piaţa Roşie?

Într-un mesaj adresat Adunării Federale, în aprilie 2005, Putin se referea la trauma suferită de ruşi după dispariţia Imperiului comunist: "Trebuie să recunoaştem că destrămarea URSS a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului. Zeci de milioane dintre concetăţenii şi compatrioţii noştri s-au regăsit în afara limitelor teritoriului Rusiei. Epidemia dislocării a cucerit Rusia. Economiile cetăţenilor s-au devalorizat, vechile idealuri au fost distruse, numeroase instituţii dispersate sau reformate cu acceleratorul. Integritatea ţării a fost afectată de intervenţiile teroriste şi de capitularea care a urmat momentului Kasaviurt".

În timp ce Rusia se chinuia să se regăsească, avansul geopolitic al Occidentului umplea toate spaţiile goale, iar state care făcuseră cândva parte din Uniunea Sovietică gravitau acum pe o altă orbită. Moscova nu putea vedea cu ochi buni cum, după desfiinţarea Tratatului de la Varşovia, NATO, un alt produs al Războiului Rece, nu numai că nu îşi încheia activitatea, ci se extindea spre Est, până în proximitatea graniţelor sale. Pentru ruşi continuă să rămână de neînţeles avansul viguros al Alianţei Nord-Atlanice, de vreme ce Moscova nu mai este, cel puţin la nivel declarativ, inamicul ireductibil al "lumii libere". În iulie 2001, Putin îşi exprima nedumerirea faţă de existenţa NATO, spunând : "Nu înţelegem de ce este necesară". Şi continua subliniind că marşul spre frontierele Rusiei conduce la neîncredere reciprocă.

Prin aderarea la NATO a statelor baltice, a Poloniei, a României şi a celorlalte state care aparţinuseră lagărului comunist, Rusia s-a simţit izolată în vest de un adevărat "cordon sanitar", care, din perspectiva sa, se va închide definitiv odată cu integrarea Ucrainei.

După cum recunoştea Zbiegniew Brzezinski în cartea "Marea tablă de şah", dintre toate loviturile primite de Rusia, "cea mai îngrijorătoare dintre toate era pierderea Ucrainei".

Acestor veritabile cutremure le-au urmat altele. Pe lângă extinderea NATO, Rusia a asistat neputinciosă la implicarea militară a Alianţei în fosta Iugoslavie, în 1999. Apoi, în decembrie 2001, Casa Albă a denunţat "Tratatul ABM", dintre Rusia şi SUA. În 2002, SUA au ocupat Afganistanul. Un an mai târziu a venit rândul Irakului. Au urmat "revoluţia trandafirilor" din Georgia, de la sfârşitul anului 2003, şi cea "portocalie" din Ucraina, de la sfârşitul anului 2004. Presa de la Moscova a speculat că următoarea "revoluţie" va avea loc la Moscova.

La "Conferinţa de Securitate" de la München, din februarie 2007, Putin s-a dezlănţuit împotriva a ceea ce a numit politica "hegemonică" americană: "Astăzi suntem martorii unui cert hiperuz de forţă militară în gestionarea relaţiilor internaţionale, care va arunca lumea în abisul conflictelor permanente". Mai mult, Putin a spus că vede dispreţul Occidentului faţă de principiile de bază ale legilor internaţionale: "Un stat, şi mă refer la SUA, şi-a depăşit demult graniţele şi în repetate rânduri", a conchis el.

Frustrarea Kremlinului este cu atât mai mare cu cât, la începutul anilor 90, Moscova a făcut eforturi deosebite pentru a colabora cu Vestul, iar aprehensiunile ei au fost total ignorate. Zbiegniew Brzezinski admitea cu onestitate această realitate: "Poate că dezamăgirea ar fi putut fi evitată dacă mai devreme – în «luna de miere» americano-rusă – America ar fi îmbrăţişat conceptul extinderii NATO şi, în acelaşi timp, ar fi oferit Rusiei o «înţelegere ce nu putea fi refuzată», mai precis o relaţie specială de cooperare între Rusia şi NATO. Dacă America ar fi adoptat clar şi decis ideea lărgirii alianţei, cu precizarea că Rusia ar trebui cumva inclusă în acest proces, poate că sentimentul de dezamăgire al Moscovei faţă de «parteneriatul strategic avansat», ca şi slăbirea progresivă a poziţiei politice a «occidentalizanţilor» de la Kremlin ar fi putut fi evitate. Momentul în care America ar fi putut face acest lucru a fost în a doua jumătate a lui 1993, imediat după ce, în august, Elţîn şi-a exprimat public sprijinul pentru interesul Poloniei de a se alătura alianţei transatlantice, considerându-l în concordanţă cu «interesele» Rusiei".

Prin urmare, Rusia nu poate accepta împrejurarea că cea mai puternică alianţă militară din istorie se extinde spre graniţele sale invocând ameninţări precum traficul de droguri, de persoane sau de armament. Vladimir Putin a declarat, vineri, chiar la Bucureşti, că Rusia a lichidat bazele din Vietnam şi Cuba, a retras unităţile militare din Europa de Est. "Ce am primit? O bază în România, una în Bulgaria, un raion de poziţionare strategică în Polonia". În plus, el a ţinut să sublinieze, după Consiliul NATO-Rusia, că extinderea Organizaţiei Nord-Atlantice spre estul Europei reprezintă o "apropiere a infrastructurii militare" către graniţele Rusiei. "Eu am auzit că această extindere nu este împotriva Rusiei. Marele Bismark spunea că nu contează intenţiile, ci potenţialul. Nimeni nu a schimbat articolul 5 din Tratatul de la Washington", a declarat Putin.

Referirea la articolul 5 poate părea surprinzătoare. Pentru că, după cum se ştie, acesta vizează ipoteza în care unul sau mai multe state membre ar deveni victime ale unui atac armat neprovocat în aria de responsabilitate din Europa sau America de Nord. De ce este deranjată Moscova de existenţa acestui articol care conţine celebrul principiu al muschetarilor "toţi pentru unu şi unu pentru toţi"? De ce ar trebui modificat articolul 5, care invocă apărarea colectivă din moment ce Rusia nu vrea să atace pe nimeni? Lui Putin i-a scăpat porumbelul din gură!

Se teme Rusia de faptul că statele NATO sunt în continuare decise să se apere reciproc în cazul unui atac? După cum a sugerat Putin, Kremlinul este mai degrabă surescitat de faptul că aliaţii au capabilitatea militară să facă acest lucru. În mod evident, ruşii ar prefera ca NATO să se transforme într-o organizaţie de securitate fără dinţi.

E drept, în literatura de specialitate există aşa numita "dilemă a securităţii", care se referă la modalitatea de a concilia, pe de o parte, necesitatea creşterii propriei securităţi, cu aceea ca acest lucru să nu genereze insecuritate pentru ceilalţi. Cu alte cuvinte, întrebarea este: "Cum poate NATO să augumenteze securitatea statelor membre, fără ca Moscova să se simtă ameninţată?".

- Rusia şi NATO – "Like-minded Nations"?

Vechea Europă pare cea mai sensibilă la acest aspect. Prim-ministrul francez, François Fillon, a explicat chiar înainte de summit-ul NATO, în cadrul unui interviu, că Franţa nu va susţine demersurile fostelor republici sovietice Georgia şi Ucraina de a deveni membre ale NATO. "Ne opunem aderării Georgiei şi Ucrainei deoarece credem că nu este răspunsul potrivit pentru balanţa puterii din Europa şi între Europa şi Rusia şi vrem să avem un dialog pe acest subiect cu Rusia", a spus premierul francez.

Deloc întâmplător şi alte state europene, în primul rând Germania, au exprimat rezerve similare, iar rezultatul s-a văzut la Bucureşti, unde Georgia şi Ucraina nu au primit mult râvnitul MAP.

Binomul franco-german a pariat, din raţiuni pragmatice, pe ideea compromisului cu Rusia. Acceptarea Ucrainei ar fi determinat Moscova să răspundă agresiv, determinând o spirală a înarmării şi a declaraţiilor belicoase. Putin a anunţat deja la Bucureşti că ruşii intenţionează să îşi dezvolte şi mai mult puterea militară.

În mod surprinzător, tot pe malurile Dâmboviţei, Putin a negat legătura dintre NATO şi dezvoltarea democratică a statelor membre. El a susţinut că rolul democratizator al Alianţei nu a fost dovedit în realitate şi că un stat care nu face parte din NATO nu înseamnă că nu este unul democratic.

"Pentru mine este o teză foarte ciudată", a afirmat Putin, adăugând retoric: "Cum sună: dacă o ţară este membră NATO, atunci ea pretinde să fie democratică. Dar dacă nu este membră înseamnă că nu este democratică? Câte ţări din lume, unde nimeni nu se îndoieşte de ordinea lor democratică, nu sunt ţări NATO?". El a dat exemplul Ucrainei, care, dacă ar fi fost primită în NATO, ar fi devenit o democraţie. "Dar astăzi ea nu este o democraţie? Asta este ceva ciudat", a adăugat el.

Adică, Albania nu este neapărat o democraţie, România nu este neapărat o democraţie, Franţa nu este neapărat o democraţie, SUA nu sunt neapărat o democraţie. Dar Rusia şi Ucraina sunt cu certitudine, deşi nu sunt parte din NATO.

Ca să facem, la rândul nostru, o concesie (dacă tot s-au făcut atâtea la summit), şi Rusia, şi Marea Britanie sunt democraţii. Se ştie că democraţiile nu se atacă între ele. Atunci de ce se teme Rusia de NATO? Pentru că Moscova şi Washingtonul nu sunt "Like-minded Nations", nu au aceleaşi valori şi nu împărtăşesc aceleaşi idealuri.

Democratizarea Ucrainei, impusă de NATO, prin foaia de parcurs care îi va fi acordată la un moment dat, înseamnă, între altele, controlul civil asupra forţelor armate şi serviciilor de informaţii, separaţia şi egalitatea puterilor în stat etc, adică toate acele lucruri care-i lipsesc Rusiei. Un Kiev democratic este un Kiev care nu mai poate fi controlat de Moscova. Nu este vorba numai despre proiecte geopolitice în dispută, ci şi despre moduri de viaţă în dispută. Sufletul rus vrea să se perpetueze nealterat, iar Rusia vrea să fie recunoscută drept o mare putere şi să-şi facă jocul de interese în "vecinătatea apropiată", în aceeaşi manieră în care SUA controlează America Latină, de pildă.

Toată lumea pare de acord că Războiul Rece s-a încheiat. Poate cel ideologic. Dar în prezent, la fel de nedeclarat, între Rusia şi Vest există un război economic. Iar amiciţia glacială dintre Rusia şi NATO va reapărea de fiecare dată când va fi vorba despre Ucraina.

- Mesajul lui Putin adresat românilor: "Robinetul e la noi"!

Dincolo de zâmbetele protocolare şi de vorbele mieroase, Putin a lăsat să-i transpire adevăratele sentimente faţă de România.

Amabil şi amuzat, el a ţinut să mulţumească pentru ospitalitate şi a remintit, referindu-se la relaţia bilaterală, că, în octombrie se împlinesc 130 de ani de la debutul acestei relaţii.

Prin urmare, Putin a demonstrat că şi-a făcut lecţiile şi cunoaşte bine raporturile bilaterale. "Am memorie bună şi, dacă ştiu asta, fiţi sigur că ştiu şi ce-aţi spus dumneavoastră la Neptun, domnule preşedinte Băsescu!", aşa se traduce "complimentul" ţarului "democrat".

Apoi, preşedintele rus şi-a recitat litania, mulţumind omologului român pentru ospitalitate, pentru organizarea foarte bună a evenimentului de la Bucureşti şi pentru caracterul constructiv şi productiv al dialogului.

Apoi a venit avertismentul: "Aş vrea să menţionez că, după vizita dumneavoastră la Moscova, din 2005, relaţiile s-au dezvoltat mult, îndeosebi în sfera economică", a spus Putin, precizând că schimburile au ajuns la valoarea de 5 miliarde de dolari. Respectiv, România a vărsat în visteria Rusiei aproape 5 miliarde de dolari plătind pentru gazul rusesc cel mai scump preţ din Europa. Astfel, potrivit datelor MAE, în anul 2007, volumul total al schimburilor comerciale bilaterale a fost de 5000 mil. USD din care exportul 582,8 mil. USD iar importul 4417,2 mil. USD, înregistrându-se un sold de 3834,4 mil. USD în favoarea Rusiei.

Şi, ca să nu existe dubii, la conferinţa de presă, Putin i-a explicat preşedintelui Băsescu cum percepe el declaraţia de la Neptun: "Cred că revenirea Războiului Rece nu este posibilă. Nimeni nu este interesat de acest lucru. Poate că există anunite forţe separate care ar dori să tulbure apele, din care să prindă un fel de peşti. Nici Europa, nici Rusia, nici SUA, nimeni nu este interesat de revenirea în trecut", a spus Putin.

După vizita lui Băsescu din 2005, relaţiile româno-ruse au traversat o perioadă de criză evidentă. Poate la următoarea călătorie a preşedintelui la Moscova lucrurile se vor schimba. Deocamdată, legăturile dintre Bucureşti şi Moscova rămân o ghicitoare care îşi aşteaptă dezlegarea în direcţia interesului naţional al ambelor state.

(Comentariu de Alexandru Purcăruş, alexandru.purcarus@mediafax.ro)