COM: Cioroianu şi Nicolai, cazuri aparent similare dar soluţionate diferit de CC

Joi, judecătorii CC au confirmat existenţa unui conflict de natură constituţională între preşedinte şi Guvern, arătând că în exercitarea atribuţiilor contituţionale ale şefului statului, acesta poate refuza, o singură dată, motivat, propunerea premierului de numire a unei persoane în funcţia vacantă de ministru.

Astfel, Curtea impune premierului să numeasă o altă persoană, pe care preşedintele nu o mai poate refuza. De altfel, şi Parlamentul poate refuza un candidat pentru o funcţie de ministru şi să ceară premierului nominalizarea unei alte persoane.

În contextul dat, preşedintele va fi obligat să accepte nominalizarea unei alte persoane de către premier, deşi există riscul ca aceasta să-i fie mult mai dezagreabilă decât Nicolai.

Deşi pare că stabileşte clar raportul de forţe, decizia Curţii Constituţionale, a cărei motivare nu a fost încă prezentată, e departe de a atenua conflictul notoriu dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu Tăriceanu.

"Raporturile instituţionale dintre primul-ministru şi Guvern, pe de o parte, şi preşedintele României, pe de altă parte, trebuie să funcţioneze în cadrul constituţional al loialităţii şi al colaborării, pentru realizarea atribuţiilor constituţionale distinct reglementate pentru fiecare dintre autorităţi. Colaborarea dintre autorităţi este condiţie necesară şi esenţială pentru buna funcţionare a autorităţilor publice ale statului", nota Curtea Constituţională în decizia sa din 5 aprilie 2007 privind conflictul generat de refuzul lui Băsescu de a-l numi pe Adrian Cioroianu ministru de Externe.

Curtea constata atunci stingerea conflictului dintre Băsescu şi Tăriceanu, întrucât şeful statului îl numise pe Cioroianu până ca judecătorii constituţionali să tranşeze problema.

În aceeaşi decizie, Curtea inovoca procedura urmată de candidaţii la portofolii de miniştri, în faţa Parlamentului.

Astfel, cu privire la propunerea primului-ministru de numire a unui nou ministru, făcută în condiţiile art.85 alin.(2) din Constituţie, arăta că în situaţia învestirii Guvernului şi aprobării Programului de guvernare, Parlamentul îi verifică, prin comisiile permanente, pe candidaţii pentru funcţia de ministru şi apoi dezbate şi aprobă prin hotărâre, în şedinţa comună a Camerelor Parlamentului, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, Programul de guvernare şi lista completă a Guvernului.

Hotărârea Parlamentului, semnată de preşedinţii Camerelor, se înaintează de către aceştia de îndată preşedintelui României, spre a proceda la numirea Guvernului, conform prevederilor art.76 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Numirea Guvernului de către preşedintelui României nu se face la sesizarea primului- ministru, ci la sesizarea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi în baza hotărârii Legislativului de aprobare a Programului de guvernare şi a listei complete a membrilor Guvernului.

Obligaţia constituţională a preşedintelui României se fundamentează pe hotărârea Parlamentului şi, în executarea acesteia, şeful statului emite decretele de numire în funcţie a membrilor Guvernului, urmată de depunerea jurământului de credinţă cerut de lege, mai arăta Curtea.

Candidaţii la funcţia de ministru înscrişi pe lista Guvernului, propusă de candidatul pentru funcţia de prim-ministru, sunt audiaţi de comisiile permanente ale Camerelor Parlamentului, competente potrivit obiectului de activitate al funcţiei candidatului de ministru şi, pe baza constatărilor făcute, acestea emit avize favorabile sau avize de respingere.

În cazul avizelor de respingere, candidatul pentru funcţia de prim-ministru propune un alt candidat la funcţia de ministru.

În practica parlamentară s-au înregistrat mai multe cazuri de avize negative şi care au fost urmate de noi propuneri. Aceasta este procedura prevăzută de art.72 alin.2 şi 3 şi art.76 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Alineatul (2) al articolului 85 din Constituţie, care se referă la una din formele remanierii guvernamentale, nu poate să se abată de la regimul constituţional al învestirii şi al modificărilor în componenţa Guvernului, deoarece art.85 are în întregime aceeaşi concepţie de bază, una şi aceeaşi fundamentare constituţională.

În structura sa, art.85 are trei ipoteze, în cele trei alineate, dar toate au la bază aceeaşi concepţie şi aceeaşi fundamentare, precum şi aceleaşi garanţii privind învestirea Guvernului şi modificările ulterioare ale componenţei acestuia.

Altfel, se ajunge la concluzia ca, în condiţiile art.85 alin.(2), să se creeze un alt regim discriminatoriu şi privilegiat pentru candidatul la funcţia de ministru, în caz de vacanţă a unei funcţii. Nu este de admis ca în conţinutul art.85, structurat în cele trei alineate, pe cele trei ipoteze, să existe fundamentări diferite şi chiar discriminatorii cu privire la statutul candidatului la funcţia de ministru.

Curtea mai constată că, după cum Parlamentul nu exercită un drept de veto, ci o activitate de verificare a îndeplinirii condiţiilor de corespundere în funcţie, tot astfel nici preşedintele României nu are drept de veto faţă de propunerea primului-ministru, ci are dreptul de a verifica corespunderea pentru funcţie a candidatului şi poate cere primului- ministru o altă propunere de candidat la funcţie. În toate cazurile respingerea candidaturii trebuie să fie motivată.

În urma deciziei de joi, Curtea Constituţională îşi atrage din nou critici din partea politicienilor, Guvernului impunîndu-i-se desemnarea unui alt candidat pentru portofoliul Justiţiei, unul dintre cele mai dificile pentru Executivul de la Bucureşti.

În cazul în care un alt viitor candidat la un post ministerial va fi respins de Băsescu, probabil iar Curtea va fi pusă în situaţia de a stinge conflictul şi de a da o decizie care va inflama din nou spiritele. Pănă atunci, conflictele instituţionale vor continua.

(Comentariu de Lucia Efrim, toto@mediafax.ro)