- Home
- Main Story
- BUCUREŞTI, (26.03.2008, 15:29)
COM: De la Golden Blitz la cucuiul de aur
Cum ar fi să-i vedem după vreo performanţă sportivă, în cine ştie ce cârciumi, pe regele Spaniei ciocnind pahare cu "galacticii" de la Real, sau pe regina Angliei bând bere cu "ciocănarii" de la West Ham, după exemplul preşedintelui României cu fotbaliştii stelişti la "Golden Blitz"?
Urmărește
42 afișări
COM: De la Golden Blitz la cucuiul de aur (Imagine: Mediafax Foto)
Nu mi se pare deloc normală alăturarea unui arbitru obscur cu foste glorii ale fotbalului românesc, la o premiere destul de stângace şi mereu amânată. Apoi justificarea prezidenţială de a-l premia pe Deaconu pentru "curaj" mi se pare cel puţin puerilă, în contextul în care decizia arbitrului nu reprezintă vreo faptă de vitejie, ba e absolut normală. Sau poate a primit Ordinul Sportiv clasa a III-a pentru cucuiul căpătat sub Potcoavă. Iar dacă ne uităm pe lista celor premiaţi cu aceeaşi distincţie nu găsim decât nume ca Porumboiu, Crăciunescu, Balaci, Dinu sau Mircea Lucescu. Ba până chiar şi "fluieraşul" a fost surprins de faptul că a fost premiat.
Mai ales că la un episod similar nu s-a judecat cu aceeaşi măsură, tot la un Rapid-Steaua, în Giuleşti, când arbitrul Tudor nu a fost lăsat să oprească meciul sub ochii preşedintelui Băsescu. Şi să mai amintim că Preşedinţia a considerat că nu e cazul să-i dea vreo distincţie lui Ioan Igna, care nu a fluierat "decât" la un tuneu final de Campionat Mondial, unul de Campionat European, o Olimpiadă, două finale de Cupe Europene şi multe alte derbiuri. Poate că Preşedinţia a considerat că cv-ul lui Igna nu se poate compara cu actul de "curaj" al lui Deaconu.
Mă întreb oare ce atitudine va adopta preşedintele Băsescu faţă de poziţia omologului său francez Sarkozy, care nu exclude eventualitatea boicotării Jocurilor Olimpice de la Beijing, în contextul participării României la JO.
(Comentariu realizat de Romeo Chiriac, romeo@mediafax.ro)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe