COM: Dinu Patriciu, un J.R. Ewing care şi-a vândut petrolul pe slujba de PDG

Din ce era bogat, Patriciu a ajuns şi mai avut, ba chiar primul dintre avuţi. E adevărat, nu mai e proprietar, în plenitudinea acestei stări, ci rămâne slujbaş, chiar dacă PDG.

Cândva asociat mai mult cu facerile, desfacerile, bulimiile şi constipaţiile liberale, azi cel dintâi om bogat al ţării e judecat în conjunctura iluziilor că am însemna ceva în geopolitica momentului şi în circumstanţele afurist de pământene ale politicii româneşti de nivel înalt.

De când şi-a pus în seif miliardele kazahe, binevoitorii şi gură-cască se întreabă dacă nu cumva acest apostol al capitalismului pur şi dur n-a făcut din originala noastră ţară un cap de pod rusesc (mă rog, ex-sovietic). Dacă neliniştea războiului rece părea că s-a dus şi sperietoarea sa a fost dată la reformă, au fost suficiente proaspetele teancuri verzi-foşnitoare ale lui Patriciu ca să le învie. Ba mai mult, noul folclor spune că Patriciu a vandut la kazahi ca să-l umple de obidă pe prietenul român al "marelui licuri". Totul, într-un scenariu local, chipurile dezinteresat, dar nu lipsit de câteva grame de adevăr. Dovada că angoasa lumii bipolare nu e vindecabilă pe aici, deşi mccarthysm-ul s-a demodat de mult.

Însă, în aceeaşi judecată prinsă între doi magneţi, a altor binevoitori şi gură-cască, acelaşi Dinu Patriciu şi dolarii săi minunaţi ne-au eliberat de o anxietate (unii cunoscători zic că bazaconie) mai apropiata de zilele noastre: servitutea faţă de petrolul rusesc. Eliberare prin petrolul kazah, care, la o examinare mai atentă, ar avea altă culoare politică, deşi nu pare. Adevărul e că prin Kazahstan clipocesc atâtea hidrocarburi, încât pot fi exploatate frăţeşte de ruşi, americani şi feluriţi capitalişti de pretutindeni, dovadă că marile şi spirite şi interese o duc bine la umbra sondelor.

Revenind pe pământ, la 45 de minute cu trenul dincolo de inima cu miros de petrol numită Ploieşti, adică în Capitală, diverşi încearcă să-i măsoare lui Patriciu la barometru presiunea sentimentelor faţă de ultimul prim-ministru încă în funcţie, Călin Popescu Tăriceanu. Va rămâne Dinu Patriciu la fel de afectuos faţă de prietenul său? Îl mai interesează jucăriuţa numită guvern? Poate s-a plictisit şi vrea acum să fie şi făcător de preşedinţi, după ce îl va pune la pământ pe ciudosul de Băsescu, căruia îi stă în gât ca un os de peşte?

Dacă-l scoţi pe Patriciu din aceste circumstanţe descoperi că mare lucru nu ştii despre persoana cu acelaşi nume.

Bineînţeles, este "oligarh" şi petroliberal". Aşa l-a botezat un fost coleg de drum, el însuşi prosper avocat, dar care joacă la altă echipă. Nu pare să-l deranjeze de niciun fel etichetele. Dacă cineva poate să-şi ducă senin obliterarea ca "prostănac", să fie viu, bine merci şi să mai şi vrea să ajungă prim-ministru, de ce nu şi-ar purta şi Patriciu cele două branduri asortate cu batista din buzunarul de la piept?

Evident, este eroul unei tone de hârţogărie penală, scrisă în chineza juridică. Ba a mai fost şi locatar de o noapte la hotel "Zăbrelis" - DCP şi când a ieşit de pe acolo nu era nici pe departe ca Marian Iancu, vesel şi blazat faţă de senzaţiile tari ale locului.

Desigur, aruncă cu suficienţă olimpiană vorbe care sună a axiome şi judecăţile sale nu par tulburate de îndoieli. Adică pare un ins total antipatic. Până la urmă de ce s-ar strădui să fie agreabil? Nu-i trebuie.

Unul din avantajele banilor este că pot neutraliza aceste impresii cam dizgraţioase prin asigurarea unei imaginii mai aseptice decât o sală de operaţii "first class".

Dinu Patriciu este cel mai bogat român. Asta spune totul. De acum încolo vom şti mai puţin decât credem şi ni se pare că am înţelege despre personaj.

Şi poate este mai bine aşa.

(Comentariu de Indira Crasnea, indira@mediafax.ro)