COM: Dreptul la imagine, preşedintele, procurorii şi "sfânta Constituţiune"

Informaţiile despre anchetele declanşate - emise de parchete - sunt preluate de ziarişti, care îşi fac meseria şi semnalează începerea unor astfel de demersuri ale magistraţilor pentru că poate unii dintre cei vizaţi sunt corupţi. Dar nu este sigur că toţi. Procurorii îşi fac norma, statisticile pentru UE se completează cu cazuri de miniştri, războiul DNA-CSM continuă, iar partidele sunt alimentate cu muniţie în vederea alegerilor.

O cerere de aviz privind un ministru în scopul declanşării urmăririi penale, adresată Preşedinţiei, pune vrând-nevrând stigmatul. Chiar dacă este o simplă formalitate, aşa cum susţine preşedintele Traian Băsescu, suspiciunea că ministrul vizat este corupt rămâne. Până când se ajunge la o soluţie în instanţă acuzaţiile intră în conştiinţa publică.

Şi atunci unde mai este prezumţia de nevinovăţie?

Au fost chiar situaţii în care nici procurorii şi nicio instanţă nu s-au pronunţat, dar suspiciunile au persistat, cazul Iliescu-KGB fiind de notorietate. Apartenenţa fostului preşedinte la fostul serviciu de informaţii rusesc nu a fost dovedită niciodată şi nici nu se va putea proba vreodată, chiar dacă ar fi adevărată. Opinia publică a rămas, însă, cu impresia că există un sâmbure de adevăr, mai ales că acuzaţia a fost reluată în fiecare campanie electorală.

Ce să spunem atunci de cazurile actuale în care procurorii doresc şi cer începerea urmăririi penale, iar cel acuzat nici nu este informat asupra motivelor, însă devine subiect de deschidere al jurnalelor de televiziune şi al primelor pagini din ziare?

Cazul ministrului Paul Păcuraru este elocvent. Vinovat sau nu, el nu va afla de la o autoritate pentru ce este cercetat până la audierea în Comisia specială de la Palatul Cotroceni. Asta în cazul în care cineva din comisie va binevoi să îl informeze complet. Dacă nu, va aştepta cuminte citarea la DNA, după începerea urmăririi penale, pentru că şeful procurorilor anticorupţie i-a spus clar că nu are ce să caute acum la sediul instituţiei pe care o conduce.

Păcuraru a bănuit că i-a fost ascultat telefonul când a vorbit cu liderul PNL Gorj, Dan Ilie Morega - cercetat şi el de DNA şi cu convorbirile interceptate - astfel mass-media intuind oarecum despre ce este vorba. Dar, cel mai probabil, pontul a venit tot din rândul procurorilor şi un cotidian central a făcut propria anchetă, dezvăluind tot cazul. Păcuraru ştie foarte bine acum despre ce e vorba, dar atât timp cât nu este informat direct îşi poate clama nevinovăţia. Are tot dreptul chiar dacă ar fi acuzat oficial.

În aceste condiţii, acuzaţiile lui Paul Păcuraru şi ale altor demnitari aflaţi în situaţii asemănătoare la adresa Parchetului cum că Parchetul este instrument politic de discreditare nu ar putea fi considerate întemeiate?

De fapt, Cutia Pandorei are o cheie numită "aprobarea cererii de începere a urmăririi penale" formulată de procurori, care se află în mâna preşedintelui.

După aceea încep urmărirea penală, audierile, campania electorală cu dezvăluiri din cazurile cercetate de procurori, iar la sfârşit pe prea puţini îi mai interesează dacă dosarul a primit NUP sau dacă instanţa a decis nevinovăţia la încheierea procesului.

Nu este vorba de a sări în apărarea miniştrilor, dar problema este că, până la o soluţie juridică, dosarul este "judecat" în mass-media, care are simpatii politice diverse şi adverse, astfel că "urmăritul" ba e vinovat, ba nevinovat, în funcţie de interesul politic şi de "sursele" binevoitoare cu anumite ziare.

Mai grav este că de multe ori, după şifonarea imaginii persoanei publice, procurorii - parcă sfidând Codul de procedură penală - uită să le mai comunice şi învinuiţilor procedurile pe care le-au început.

Articolul 228 al Codului de procedură penală (Cpp), referitor la începerea urmăririi penale, arată momentele procesuale în care se poate declanşa o astfel de acţiune de către procuror.

Pe de altă parte, modificările Codului de procedură penală din 2003, la articolul 6 privind garantarea dreptului la apărare, alineatul 3, se arată că "organele judiciare au obligaţia să-l încunoştinţeze, de îndată şi mai înainte de a-l audia, pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia şi să-i asigure posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării".

Legea 281/2003 privind modificările Cpp a introdus în procedura română sintagma "de îndată".

Totodată, articolul 197 Cpp referitor la încălcări care atrag nulitatea procedurii, alineatul 2, arată că sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute şi dispoziţiile relative la dreptul la apărare, iar alineatul 3 prevede că această nulitate nu poate fi înlăturată în nici un mod. Ea poate fi invocată în orice stare a procesului şi se ia in considerare chiar din oficiu.

Prin coroborarea articolului 197 Cpp - alineatele 2 şi 3, cu articolul 6 - alineatul 3 şi articolul 228, procurorul este obligat să aducă la cunoştinţă persoanei faptul că s-a început urmărirea penală, fiind exclus astfel ca acest moment - care marchează începutul procesului penal - să aibă caracter ocult, afirmă magistraţi penalişti.

În caz contrar, când urmărirea penală nu a fost comunicată învinuitului, actele făcute de către procurori nesocotesc dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, fiind - în opinia jurişilor - ilegale şi lovite de nulitate.

Potrivit articolului 26 din Constituţie, autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată. Totodată, secretul bancar face parte din sfera vieţii private a unei persoane, conform articolului 8 din Convenţia Apărării Drepturilor Omului.

În jurisprudenţa Curţii Europene de la Strasbourg s-a statuat că legislaţia naţională trebuie să ofere toate garanţiile de protecţie împotriva unor eventuale abuzuri din partea autorităţilor competente.

Dar aceste prevederi sunt valabile pentru simplii cetăţeni. Pentru ceilalţi, miniştrii - şi mai nou foştii miniştrii, conform unei decizii recente a Curţii Constituţionale - există Legea 115 privind răspunderea ministerială. Aceasta ar fi trebuit coroborată cu normele de procedură penală, dar nu a existat un astfel de interes.

Unii procurori şi chiar şeful DNA, Daniel Morar, s-au declarat în principiu împotriva imunităţilor sau pseudo-protecţiilor, însă de la declaraţii de intenţii la fapte e cale lungă, care ţine tot de legiuitor.

De fapt, imunităţile din Legea 115 care presupun avizul Comisiei speciale de la Preşedinţie pentru miniştri, precum şi procedura de trimitere a actelor la Parlament, Ministerul Justiţiei şi, după caz, la Guvern nu fac decât să politizeze demersurile procurorilor, care şi aşa sunt acuzaţi că acţionează la ordin politic.

Astfel, din dorinţa de a se asigura o protecţie a actelor administrative ale membrilor Guvernului, s-a ajuns în situaţia paradoxală în care un ministru este mai uşor de indicat drept infractor decât simplul cetăţean, care beneficiază de dreptul la apărare chiar din momentul deschiderii dosarului.

Câţiva parlamentari PRM au iniţiat un proiect prin care să scoată Comisia prezidenţială din procedura de aprobare a începere a urmăriri penale a miniştrilor, însă ei vor păstrarea acestei atribuţii pentru Camerele Parlamentului. Iniţiativa pare că face parte din seria de răfuieli ale parlamentarilor cu preşedintele Traian Băsescu şi, mai mult, încalcă articolul 109 din Constituţie care prevede că numai Camera Deputaţilor, Senatul şi preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor.

Adică ar trebui schimbată iar "sfânta Constituţiune".

La modul cum decurg lucrurile şi este concepută legislaţia, cazurile cu rezonanţă vor fi în continuare soluţionate în raport de interesele politice de moment, ceea ce poate spori neîncredea în justiţie şi are ca efecte lezarea gravă a statutului de magistrat, dar şi a imaginii celor puşi sub acuzare, care dacă în final sunt găsiţi nevinovaţi ar putea cere chiar daune morale.

Şi atunci cum rămâne cu principiul de bază al democraţiei, inclus la loc de cinste în Constituţie: "Nimeni nu e mai presus de lege"?

Răspunsul poate fi: Depinde de care lege şi de care interese politice.

(Lucia Efrim; toto@mediafax.ro)