COM: Guvernul Boc a murit, guvernul Boc trăieşte interimar

Aceleaşi mirări nesfărşite, un soi de fericire buimacă a învingătorilor şi un fel de stare de aiureală a celor care credeau că o să învingă, dar au plecat pe scut, le-am văzut şi când a fost suspendat Traian Băsescu din funcţia de preşedinte. Ne place, nu ne place, aruncarea din balon a preşedinţilor şi guvernelor, prin folosirea unor mecanisme legale, face parte din exerciţiul democratic. Cum din experienţa democratică face parte şi Executivul cu susţinere parlamentară de 70 la sută. Doar că în timp ce pe la unii, mai şcoliţi în civilizaţie, aceste întâmplări, este adevărat de excepţie, sunt acceptate ca atare, la noi încă mai provoacă sau sugerează derută. Şi sunt mai greu de acceptat.

Emil Boc a recitat eroic, până în ultimul moment, că i s-a tras de la Legea pensiilor şi că i-a scăpat bombeul pe muşuroiul roşu. Preşedintele Băsescu îl tot alintă pe premierul său, atât de plin de abnegaţie şi îi face, cu repetiţie, un merituos bilanţ. Şi nu uită să mai tragă un pantof delicat ziariştilor, care l-au supus la rele tratamente pe şeful PDL. Mircea Geoană se abţine să nu fie fericit. Crin Antonescu nu renunţă la ţâfna de a se crede omul momentului. Da, într-un fel este omul momentului, dar cu largul sprijin al PSD şi al ondulatoriului UDMR. Cu o grabă nedemnă de un teuton care se respectă, primarul Sibiului se înfiinţează să primească coroniţa de premier. În virtutea clişeului că orice primar răsărit este musai să se viseze prim-ministru. Şi poate să îi şi iasă.

Însă, scuturându-se de emoţiile momentane, cam toţi se reped la trâmbiţata şi aseptica soluţie a guvernului imaculat-tehnocrat condus de un independent dalb. Care sună cam idealist şi ar fi o experienţă inedită. Doar că, la brambureala în care trăim, în pragul unor alegeri prezidenţiale cu prolog fierbinte, este greu de crezut, la modul realist, că vreo echipă de premianţi, paraşutată al Palatul Victoria, cu certificate de bună purtare (date de cine, până la urmă?) poate să administreze o asemenea perioadă critică.

În criză a ideilor care trebuie puse în locul unui gol, s-ar putea ajunge la soluţii simple, dar perfect pliabile pe momentul actual. Un guvern politic, cu miniştri suficient de onorabili ca să nu provoace strâmbături printre susţinătorii din Parlament. Până la urmă, fiecare partid are proprii oameni care fac excepţie pozitivă de la regulă. Şi care să fie suficient de flexibili ca să joace într-o echipă cu durată limitată de viaţă şi capabilă să se descurce în condiţii de marasm economic din ce în ce mai apăsător.

Dar aceasta ar însemna cumva întoarcerea pe lângă guvernul de largă reprezentare, taman ce a expiat guvernul cu 70 la sută susţinere - un eşec dureros, care a compromis ideea de coabitare politică manifestă. Este o situaţie care se tot repetă în politica românească: prizonieratul într-un cerc vicios, recluziune uneori deliberată, uneori din lipsă de ingeniozitate.

Guvernul Boc a murit, guvernul Boc trăieşte interimar. Funcţionează. Până să se termine pertractările partide-preşedinte, partide-partide, echipa lui Emil Boc - variantă redusă - este la locul de muncă. Lipsită de posibilitatea de a mai face năzdrăvănii cu dedicaţie, dar la post. După cum îi mângăie preşedintele, cu onestitate instituţională, bineînţeles...

Şi, într-o obositoare reeditare, totul rămâne la stiloul lui Traian Băsescu.

(Comentariu realizat de Indira Crasnea, indira@mediafax.ro)