COM: La stână, de Goga ... Octavian Goga

La stână

Găinuşa-ncet răsare,
Luna-i după Dealu-Mare,
Plânge-un clopot de cioaie,
Vin ciobanii de la stână,
Strungăriţele, de mână,
Cântă cântec de cimpoaie
Şi le râde tuturora
Faţă plină, bucălaie,
Cum încep să-nvârte hora...
Numai Sandu Copilandru
Nu se prinde-n hora mare.
Cântă jalnica cântare...
Cimpoieru-i ia de veste,
Stă o clipă, hodineşte,
Schimbă hora-n cânt de jale!
"Mândră fată, ochişorii, Ochişorii, obrăjorii"...
Se opresc în joc feciorii,
Dumerindu-se deodată.
Parc-ar vrea să plângă-o fată,
Faţa-i arde vâlvătaie...
Strigă Sandu Copilandru!
"Zi, căprare Niculaie!
Zi căprare Niculaie!"
Şi cum arde focu-n stână
Şi lumin-o buturugă,
Vede baciul că lui Sandu
Îi cad lacrime pe glugă...

Mare poet al Ardealului, printr-o parte a realităţilor concrete ce-l inspiră, Octavian Goga e, în fond, poetul tuturor suporterilor, prin intermediul aspiraţiilor ce le degajă poezia sa. Poetul dă glas pătimirii unui fotbal îmbătrânit într-o expresie dureroasă, prin răzvrătirea unui Romeo Bunică exilat de patronul echipei adverse în Liga a III-a. Mesianică, poezia lui Goga are un ton profetic, violent şi incendiar pe alocuri.

În mod demonstrativ, Goga lansează un vibrant manifest literar prin care transmite cu pregnanţă caracterul aspiraţiilor unei întregi generaţii de suporteri. Înţelesul îl deducem din modalitatea compunerii metaforice a versurilor, sintetizat atât în titlul poeziei "La stână" cât şi în cel al volumului, "Ne cheamă pământul".

În titlul poeziei, cuvântul stână, implică sensul de implorare, de rugă fierbinte, stăruitoare, izvorâtă dintr-un suflet răscolit de durere, dintr-o deznădejde care cere Liga Campionilor. Sensul acesta se descoperă chiar din primele versuri, când poetul, având senzaţia de gol psihic, descrie tabloul reprezentat foarte plastic de Liga I: "Vin ciobanii de la stână/ Strungăriţele, de mână/ Cântă câtec de cimpoaie / Şi le râde tuturora / Faţă plină, bucălaie, / Cum încep să-nvârte hora...", deşi prin intermediul versului "Plânge-un clopot de cioaie" autorul doreşte să anticipeze "focul" ce va urma.

Cauza zbuciumului sufletesc o descrie poetul în versurile următoare: "Numai Sandu Copilandru / Nu se prinde-n hora mare. / Cântă jalnica cântare... / Cimpoieru-i ia de veste, / Stă o clipă, hodineşte, / Schimbă hora-n cânt de jale!, transmiţând cititorului intenţia iluzorie de curăţire a fotbalului a unui anume Sandu, cunoscut şi ca "Federalu".

Poet cu un temperament impetuos, Goga respinge poezia frământărilor mărunte, aducând în faţă zbuciumul colectivităţii din care face parte Sandu "Federalu". Prin versurile "Se opresc în joc feciorii, / Dumerindu-se deodată.", poetul transmite starea sufletească ce-i cuprinde pe toţi combatanţii din Liga I, atunci când o fată, ibovnica unuia dintre ciobanii de mai devreme, pierde titlul de Miss Liga I: "Parc-ar vrea să plângă-o fată, / Faţa-i arde vâlvătaie..."

Intriga acţiunii este redată prin versurile "Strigă Sandu Copilandru! /"Zi, căprare Niculaie!/ Zi căprare Niculaie!", lăsând să se întrevadă un posibil complot al lui Sandu "Federalu", care cheamă în ajutor pe căprarul DeNeA, un soldat aflat în slujba stăpânului, aşa cum umbla vorba prin stână.

După un evident crescendo, apare momentul culminant al întregii istorisiri, poetul spunându-ne că "arde focu-n stână". Poezia "La stână", în care creatorul său foloseşte numeroase metafore-simbol, se încheie tragic cu imaginea unui Sandu "Federalu" înlăcrimat de durerea prin care trece "baciul": "Şi lumin-o buturugă, / Vede baciul că lui Sandu / Îi cad lacrime pe glugă..."

Ultimul cuvânt al poeziei, cel mai vibrant manifest literar-fotbalistic, "glugă", este plin de semnificaţie şi creează o stare de profundă afectivitate, colectivă, cu adânci rezonanţe în năzuinţa suporterilor, care simt că din întregul zbucium nu vor rămâne decât cu fumul în ochi.

 

(Material realizat de Adrian Ţone, adrian.tone@mediafax.ro)