COM: Lupta anticorupţie: de la sacrificiul ritual la justiţia politică

Până în 2004, în lunga epocă a PSD-ului, întreruptă de fragila guvernare a Convenţiei, înţelegerea tacită şi complice a oamenilor de stat dâmboviţeni a fost: "suntem toţi curaţi (imuni) în faţa legii". În acea perioadă, România n-a avut corupţie la nivel înalt, după cum n-a avut corupţi.

Nefericiţii care ajungeau în atenţia organelor de anchetă îşi clamau de fiecare dată nevinovăţia şi acuzau prigoana politică. Mergeau la Parchet numai când erau în opoziţie. Colegii de partid îi însoţeau, în semn de solidaritate. Parlamentul se scremea până le ridica imunitatea. Până la urmă erau scoşi basma curată.

Deputatul PDSR Gabriel Bivolaru e o excepţie. El chiar a făcut puşcărie, după ce a bătut calea de mai sus. De fapt, a fost un sacrificiu ritual. Bivolaru, marele corupt, şi-a salvat clanul, deşi acesta îl însoţise, în frunte cu Adrian Năstase, la Parchet. Alţi corupţi dovediţi n-au mai existat printre politicieni.

După alegerile din decembrie 2004, lucrurile s-au schimbat. Schema nu a mai funcţionat decât atunci când a fost vorba de turnători. Mona Muscă a fost oferită ofrandă electoratului anticomunist pentru ca alţi securişti să doarmă liniştiţi. Aparent, Justiţia a început să-şi facă treaba, sub presiunile UE.

De fapt, găselniţa lui Băsescu a fost descoperirea "prezumţiei de vinovăţie" aplicabilă adversarilor politici. De aceea, domnia-sa a ţinut să-i indice nominal, în public, pe cei care fac excepţie, după modelul: "Blaga nu fură, Anca Boagiu nu fură, Sulfina Barbu nu fură, Radu Berceanu n-a furat (?!), deci dacă oamenii ăştia nu sunt implicaţi în trafic de influenţă...". Cu alte cuvinte, "nu vă atingeţi de X şi de Y, de pe ceilalţi mi-am luat mâna". Aceasta este esenţa luptei anticorupţie în varianta Băsescu. Pentru păstrarea aparenţelor au fost trimişi în vizită pe la procurori câţiva PD-işti de rangul doi, ca "finul" Falcă de la Arad, fiul rătăcitor al partidului, constănţeanul Duţu, şi "strămutatul" minier Manţog.

Teza "prezumţiei de vinovăţie" a fost exprimată explicit încă de la 11 ianuarie 2005, când Băsescu a dat, la sediul Ministerului Administraţei şi Internelor, undă verde Justiţiei televizate. "Domnilor poliţişti, este bine să-i prindem pe funcţionarii publici în flagrant, este bine să-i dăm la televizor; şi ei sunt corupţi", a spus şeful statului.

La nivelul "societăţii civile", principiul a fost îngânat, la sfârşitul aceluiaşi an, în prezenţa lui Băsescu, de către Alina Mungiu-Pippidi, care a susţinut că trebuie să se opereze cu prezumţia de vinovăţie, "pentru că orice fiinţă este coruptibilă în absenţa unor mecanisme de control funcţionale".

În practică, aceasta a însemnat, în primă fază, hărţuirea PSD. Existau deja destule cazuri îngropate în sertarele procurorilor, iar la nivelul percepţiei publice social-democraţii erau consideraţi cei mai corupţi politicieni, "o haită de pradă" care s-a bucurat îndelung de privilegiile puterii. Era şi de aşteptat atât timp cât Băsescu a ajuns preşedinte acuzând corupţii din PSD. Şi primul pe listă a fost Adrian Năstase, principalul exemplu al corupţiei din partid. Unii social-democraţi chiar au de ce să bată drumurile pe la DNA, dar până acum justiţia nu a dat vreo soluţie definitivă pentru vreunul dintre ei, aşa cum cere Uniunea Europeană, în faţa căreia România este şi acum ţara coruţiei fără corupţi condamnaţi.

Liberalii s-au bucurat un timp de indulgenţa prezidenţială, până când au refuzat alegerile anticipate şi fuziunea cu PD. Astfel, câtă vreme Tăriceanu s-a legitimat de la "Dreptate şi Adevăr", preşedintele Băsescu a ascuns sub preş presiunile exercitate de premier la adresa Justiţiei, în ciuda declaraţiilor belicoase la adresa corupţiei la nivel înalt.

Puţini îşi mai amintesc acum de faptul că şeful statului a tăinuit ingerinţele lui Tăriceanu în justiţie în cazul Patriciu. Întrebat, la 22 iunie 2005, dacă Tăriceanu a intervenit pe lângă Ilie Botoş, Băsescu a răspuns candid: "Nu, doamnă! Nu l-a sunat nimeni". Şi a râs! O frază înainte, el afirmase hotărât că "nu este permis nici unui om politic să intervină, creând presiune publică asupra structurilor Justiţiei, fie că vorbim de Parchet, fie că vorbim de instanţe sau chiar de cei care anchetează, de poliţişti".

Cam în aceeaşi perioadă ("undeva în prima parte a anului 2005", după cum a dezvăluit Băsescu), Tăriceanu se gudura pe lângă Cotroceni tot pentru Patriciu. Bileţelul cu pricina, care începea mieros cu "Dragă Traian", nu a ieşit la iveală decât în ianuarie 2007(!) după ce ciomăgeala dintre palate atinsese punctul culminant.

Abia recent a venit rândul miniştrilor din Guvernul "corupt" al lui Tăriceanu. În cazul unora la DNA ar exista dovezi, bazate chiar pe înregistrări ale SRI, însă probele pentru acuzarea altora sunt destul de fragile. Cert este că toţi se plâng că Băsescu a pus DNA pe urmele lor.

Dar preşedintele a făcut chiar mai mult decât atât. A dat procurorilor "indicaţii" cât se poate de clare despre cum trebuie "să judece" atunci când vizat era unul dintre protejaţii săi. Potrivit unui comunicat oficial al Cotroceniului din 13 septembrie 2006, «preşedintele Băsescu a atras atenţia asupra faptului că se poate ajunge la confuzii, la neînţelegeri întrucât "într-un fel judecă un civil - fie el un procuror, fie el şi procuror militar - şi altfel judecă generalul care are nevoie de un material care lipseşte din armată"». Generalul la care se referea Băsescu era… Bădălan, cel care l-a slujit atât de bine în confruntarea cu liberalul Atanasiu.

Ultimul exemplu privind modul în care preşedintele Traian Băsescu se raportează la justiţie nu are legătură cu lupta anticorupţie, dar este edificator pentru gândirea şefului statului. În cazul Mihăileşti, Băsescu spune că decizia magistraţilor i se pare "nedreaptă" şi că persoanele care au făcut plângere au "obligaţia" să meargă mai departe în justiţie: "Este extrem de dificil pentru un preşedinte să contrazică o hotărâre a unei instanţe, dar am înţeles că nu este definitivă şi irevocabilă. Mai este o cale de atac şi cred că obligaţia pe care o au cei care au făcut plângere este să meargă mai departe. Nu pot discuta o hotărârea judecătorilor, dar mi se pare nedreaptă, când transportul se făcea în condiţii ilegale, fără acte, fără maşină pusă la punct”.

Adevărata problemă nu este însă la nivelul politicienilor, ci la nivelul "oamenilor legii", care nu au nici spirit de castă, nici conştiinţa menirii lor. Indiferent de activitatea meritorie a unora dintre magistraţi, lupta selectivă şi politică împotriva corupţiei a ajuns să decredibilizeze Justiţia.

Paradoxal, ceea ce ar fi trebuit să redea românilor încrederea în Dreptate şi Adevăr poate avea exact efectul contrar, iar marele pariu al independenţei Justiţiei riscă să fie pierdut.

(Comentariu de Alexandru Purcăruş, alexandru.purcarus@mediafax.ro)