COM: Moartea Patriarhului deschide dilema rosturilor Bisericii Ortodoxe Române

Vizitatoarea blogului unui politician, care spunea că este nepoată de preot ortodox, povestea cum, într-o întâlnire cu Patriarhul, i-a sugerat acestuia ca preoţii să meargă în şcoli, să le vorbească tinerilor şi mai ales să-i asculte, nu să se limiteze la slujba din biserică, ţinută într-un limbaj care poate rareori ajunge la mintea tinerilor. "Patriarhul m-a privit…. ca un patriarh, zâmbind şi mi-a spus că nu se poate, pentru că oamenii trebuie să vină la biserică, nu biserica să se ducă la oameni. Probabil că i-am apărut ca o zănatecă, ce vrea să strice rânduiala bisericii", spunea ea.

Judecata Patriarhului, din această secvenţă, arată ştiinţa precisă a lumii din afara tihnei palatului din Dealul Mitropoliei, dar o cunoaştere nu întrutotul de acord cu prezentul. Oamenii rămân prea des la uşa deschisă, e drept, a bisericilor, pentru că sunt prea rar îndemnaţi, cu bunăvoinţă dezinteresată, să intre. Marele fast al ortodoxiei pare de o răceală impresionantă, în absenţa priceperii de a ajunge la suflete şi de a fi sprijin cald, ştiutor în marile nevoi şi cumpene. Cu sentimentul de abandonare, unii se îndreaptă către lăcaşuri ale altor religii.

Ce poate fi mai grăitor decât bisericile kitsch, care răsar peste tot? Poate sună a erezie, dar cred că undeva, acolo sus, Dumnezeu încruntă sprânceana la desfăşurările de ostentaţie şi la apucăturile materialiste din lăcaşurile sale acoperite cu tablă aurită şi zugrăvite glamour. Un "Doamne ajută" şi o rugăciune sinceră, zisă din inimă, este mai aproape şi pe placul Celui de Sus.

Timpul a luat-o înaintea Bisericii şi ambiţiile mirene încep să răzbată în lumea sa închisă. Patriarhul Teoctist nu a fost coborât încă la odihnă şi, în spatele fumului de tămâie şi a smereniei comerciale, lupta pentru succesiune a început. Se cântăresc posibilii candidaţi, deşi cele mai multe păreri se dau pe dibuite. Publicului mâncător de televiziune i se cere părerea despre portretul-robot al candidatului la jilţul patriarhal. Şi cum ar trebui să fie? Frumos, deştept, sfânt, artist de operă rock? S-au scos de la naftalină şi vor fi intens aerisiţi membrii laici ai Colegiului Bisericesc. Te uiţi la unii şi te iei cu mâinile de cap. Sigur n-au fost aleşi doar după cugetul curat şi faptele creştineşti.

Trecerea Patriarhului la cele veşnice a înceţoşat graniţele diferitelor influenţe din BOR. E un teritoriu aspru, pe care se va duce un război pe cât de ascuns, pe atât de nemilos. Câştigătorul ia mai mult decât totul: oficializarea autorităţii de întâi păstor al Bisericii ortodoxe naţionale, instituţie căreia oricine interesat de dobândirea unei influenţe majore în locul numit România trebuie să-i facă reverenţe adânci.

Doar că târguielile nu trebuie să trimită în subsidiar dilema pe care moartea înţeleptului Patriarh a lăsat-o deschisă: care sunt rosturile viitoare ale Bisericii Ortodoxe? Tradiţie sau ecumenism?

Biserica Ortodoxă, ca forţă considerabilă, pare acum exilată de bunăvoie în canoane ce seamănă cu nişte gratii aurite. Urmaşul Patriarhului trebuie să rezolve în aşa fel dilema, încât, prin inteligenţă activă, să facă din Biserică un îndrumător adevărat, nu doar formal al sufletelor.