COM: O strategie pierdută

La 29 martie 2007, CSAT a aprobat Strategia naţională de apărare a României, iar a doua zi preşedintele a transmis-o Parlamentului. La 19 aprilie, Legislativul l-a suspendat pe şeful statului reproşându-i, între altele, şi că a întârziat elaborarea Strategiei. Ulterior, documentul s-a evaporat.

Curtea Constituţională a României a validat, la 20 aprilie 2007, decizia Parlamentului privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu. Acţiunea Legislativului de destituire provizorie a şefului statului, unică în analele democraţiei autohtone, a avut drept temei politic şi juridic două documente: unul conceput de PSD, principalul partid de opoziţie, iar celălalt de către o comisie parlamentară specială. În ambele rechizitorii, preşedintele a fost acuzat că a încălcat nu numai Constituţia, ci şi Legea nr. 473 din 4 noiembrie 2004 privind planificarea apărării.

Potrivit articolului 5 al legii invocate, Strategia naţională de apărare a României este documentul de bază care fundamentează planificarea apărării la nivel naţional. Preşedintele României, în termen de cel mult 6 luni de la data depunerii jurământului, prezintă Strategia naţională de apărare Parlamentului, care o dezbate şi o aprobă, prin hotărâre, în cadrul unei şedinte comune.

Vi se pare ceva complicat? Textul legii este simplu şi frust, fardat cenuşiu în limbajul de lemn juridico-administrativ, dar la fel de clar precum "Mersul trenurilor" sau ca o carte de telefoane. Ei bine, preşedintele Băsescu a avut nevoie de mai mult de doi ani pentru a definitiva Strategia. Şi a trimis-o Parlamentului printr-un mesager înaripat abia după ce PSD făcuse publică propunerea de suspendare, care devenea, astfel, iminentă.

Şi Constituţia vorbeşte despre Strategia naţională de apărare (art. 65, al.2, lit.f). Legea fundamentală prevede: "Camerele îşi desfăşoară lucrările şi în şedinţe comune, potrivit unui regulament adoptat cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, pentru aprobarea Strategiei naţionale de apărare a ţării".

După cum se ştie, Băsescu a fost suspendat, a urmat referendumul şi a revenit la Cotroceni. La 28 iunie şi la 19 iulie, şeful statului a convocat CSAT. Dar nu a mai făcut nici o referire la Strategie. Nu i-a arătat cu degetul pe cei "322" care, după ce l-au umilit, au uitat să-şi facă ei înşişi datoria. Pentru că, de fapt, lui Băsescu nu-i pasă de Strategie, după cum nu i-a păsat nici de respectarea termenului legal. Şi, la urma urmei, de ce i-ar păsa, atâta vreme cât mingea se află acum în curtea Parlamentului?

Aşadar, în luna martie, Camerele au primit actul pe care-l aşteptau cu sufletul la gură. Dar, stupoare! Strategia a ajuns la Parlament, dar nu şi la comisiile de specialitate. Şi, prin urmare, nu s-a aflat nici măcar pe ordinea de zi. Ca să nu mai vorbim despre discuţii în plen.

Să recapitulăm: parlamentarii strigă că Băsescu nu le trimite Strategia. Băsescu le trimite actul, iar Parlamentul îl ignoră. Dar de ce s-ar grăbi, unde arde?

Ei bine, potrivit Legii nr. 473, pentru realizarea prevederilor Strategiei naţionale de apărare, Executivul trebuie să elaboreze Carta albă a apărării, prin care se stabilesc obiectivele politicii de apărare. Şi acest document se supune spre aprobare Parlamentului. Termenul este de cel mult 6 luni (aţi citit bine!) de la acordarea încrederii Guvernului. Pe baza Strategiei şi a Cartei Albe, MAp mai alcătuieşte şi Strategia militară.

Prin urmare, până când Parlamentul nu adoptă Strategia naţională de apărare şi aceasta nu este publicată în Monitorul Oficial, Guvernul nu poate concepe Cartea Albă a Apărării, întrucât un document derivă din altul. Mai mult, nici MAp nu poate elabora Strategia militară a României. În paranteză fie spus, ultima strategie militară datează din anul 2000!

În consecinţă, arde! Din păcate, nici societatea civilă, nici presa, nici academicieni sau experţii nu au găsit nimerit să dezbată serios subiectul. Mai grav, timidele referiri apărute, totuşi, în spaţiul public, la Legea 473 şi la modul cum se raportează instituţiile statului la ea, au adoptat, în mod paradoxal, poziţii care urmăreau justificarea sau minimalizarea abuzului. Unele au avut la origine motivaţii politice, altele au fost rezultaul lenei intelectuale; toate au fost însă triste.

Concret, "specialiştii" s-au grăbit să-l scuze pe Băsescu, afirmând că acesta a adoptat totuşi o Strategie de securitate.

Pentru cine nu îşi mai aminteşte, CSAT a aprobat, în şedinţa din 17 aprilie 2006, "Strategia de securitate naţională a României - România Europeană, România Euro-Atlantică: pentru o viaţă mai bună într-o ţară democratică, mai sigură şi prosperă". Comunicatul oficial al Cotroceniului afirma că documentul "a fost elaborat şi adoptat de CSAT în conformitate cu Legea 415/2002".

Este adevărat că Legea privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, invocată de preşedinte, prevede, la articolul 4, că una din atribuţiile CSAT este promovarea Strategiei de securitate naţională a României. Dar, în 2002, când a fost adoptată Legea 415, era încă în vigoare Ordonanţa Guvernului nr. 52/1998 privind planificarea apărării naţionale a României. Dar aceasta a fost abrogată în mod expres de Legea nr. 473/2004 privind planificarea apărării, care, totodată, a schimbat numele documenttului din Strategie de securitate în strategie de apărare.

Inutil de spus că nici consilierii de la Cotroceni, nici membrii CSAT, nici preşedintele nu au sesizat eroarea. Inutil de spus că însăşi Curtea Constituţională şi-a bătut joc de lege, nearătând uriaşa confuzie atunci când şi-a dat Avizului Consultativ la decizia Parlamentului privind suspendarea lui Băsescu.

Strategia de securitate adoptată de CSAT rămâne un act nul, atâta vreme cât nu este, la rândul său, transmis Parlamentului, adoptat de acest for şi apoi publicat în Monitorul Oficial. Faptul este recunoscut negru pe alb chiar de "Regulamentul de organizare şi funcţionare al administraţiei prezidenţiale Bucureşti – 2007", aflat pe site-ul Cotroceniului. Potrivit acestuia, consilierul de stat "coordonează redactarea proiectului Strategiei de securitate naţională a României şi, după adoptarea prin hotărâre a Parlamentului, prezintă modalităţile de punere în aplicare a prevederilor acesteia".

La 22 octombrie 2001, Radu F.Alexandru, pe atunci preşedintele Grupului PNL din Senat tuna de la tribuna Parlamentului, acuzând "regimul roşu" că nu respectă Constituţia şi legile ţării: "Preşedintele ţării, Ion Iliescu, a fost învestit în funcţie în data de 20 decembrie 2000, premierul Adrian Năstase a primit învestitura Parlamentului în ziua de 28 decembrie 2000, s-au scurs de atunci 9 luni de zile, de 3 ori cele 3 luni impuse de Lege! şi România este lipsită şi azi de cele două documente (Strategia şi Cartea Albă, nota redacţiei) care, din perspectiva celor care ne conduc, definesc politica de apărare şi siguranţă natională a ţării (…) Orice încălcare a Legii nesancţionată imediat, oricând şi oriunde, înseamnă un grav atentat împotriva statului de drept Situaţia in care este pusă astăzi România reclama însă o atenţie deosebită. Întâii, pentru că România este practic în stare de război împotriva terorsimului internaţional: un adversar puternic, extrem de periculos, într-o confruntare complet atipică şi una din condiţiile elementare de reuşită nu poate fi decât abordarea conflictului cu toată responsabilitatea, într-o viziune clară şi coerentă. Preşedintele ţării şi Guvernul nu au elaborat documentele care, conform Legii, trebuie să asigure o asemenea viziune".

Iată că guvernările trec, dar lucrurile nu se schimbă.

Îmi vine în minte un fragment din "Logica Baroului" a lui Caragiale, pe care îl redau în loc de concluzie : "Răposatul Bengea, de clasică memorie, pleda într-un proces contra a trei dintre cei mai de frunte jurisconsulţi titulaţi. După cele mai strălucite pledoarii ale acestora, Bengea ia cuvântul şi zice arătând cu degetul în condică: - Domnilor magistraţi, toate bune şi frumoase câte le-au spus onor. mei colegi, dar articolul ăsta de ici... ăsta ce rahat mănâncă?".