COM: România, ocupată în Irak

Nu este pentru prima dată când preşedintele Băsescu deviază de la axă.

În decembrie 2005, el critica suav, într-un interviu acordat "Washington Times", strategia americană în Irak şi se plângea că nu a fost consultat atunci când aceasta a fost elaborată. Mai mult, şeful statului le reproşa aliaţilor că nu au furnizat suficiente date despre starea de fapt din teatru, limitându-se doar la informaţii despre zona de sud-est a Irakului, unde sunt staţionate trupele române.

Cu alte cuvinte, România patrula în Irak, "şold la şold", cu nişte camarazi care nu aveau o idee clară şi pertinentă despre cum poate fi pacificată ţară, ba mai mult, evitau să-şi împărtăşească experienţa şi să prezinte dimensiunile dezastrului. Atunci ce căuta România în Irak?

Între timp, circuitul hârtiilor între Washington şi Bucureşti a fost, se pare, mult îmbunătăţit, astfel încât Băsescu a aflat ceea ce ştie de ani buni presa de peste ocean: că în Irak este vorba despre un război civil în toată regula.

Numai Bush şi Casa Albă se încăpăţânează însă să nege constant evidenţa vorbind doar despre "violenţe interconfesionale". Litania oficială a fost îngânată cel mai bine de consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Stephen Hadley, care a explicat, în noiembrie 2006, că irakienii înşişi "nu prezintă situaţia ca fiind un război civil", deoarece armata şi poliţia nu s-au raliat taberelor implicate, iar guvernul reuşeşte să îşi menţină poziţia.

De ce nu acceptă administraţia Bush eticheta de război civil? Foarte simplu: problema nu ţine de semantică, ci de politică. Contribuabilul american nu mai susţine prezenţa "băieţilor" în Irak, iar sprijinul pentru război se erodează continuu. Or, implicarea SUA într-o păruială între suniţi şi şiiţi sau între clanuri nu rezonează bine în cutia craniană a unui american de rând.

În acest context, declaraţiile lui Băsescu pică taman la ţanc, având în vedere şi împrejurarea că Bush are de înfruntat zilele acestea un Congres dominat de democraţi tocmai pe tema irakiană.

Dar, dacă şeful statului pregăteşte retragerea americanilor din Irak, e de neînţeles de ce nu îl preocupă retragerea trupelor româneşti. Poate pentru că are încredere în liberali care, după ce au făcut scandal, au strâns semnături şi l-au abandonat pe Atanasiu răzbunării prezidenţiale, s-au resemnat să pregătească un proiect de act normativ privind retragerea neplanificată. Proiect care, citit printre rânduri, spune că rămânem în teatre atâta vreme cât stau şi aliaţii. Iar, dacă totuşi aceştia binevoiesc să ne anunţe şi pe noi că intenţionează să-şi ia tălpăşiţa în câteva luni, plecăm, la rândul nostru, preventiv şi neplanificat.

La 7 martie 2005, Băsescu îşi anunţa cu sinceritate poporul că "România este în Irak într-o situaţie de ocupaţie a unui alt stat". Şi că, mai mult, "suntem reacţionari".

Un personaj din "Delirul" lui Marin Preda îşi dorea "să intrăm în conştiinţa altor popoare ca învingători şi în cărţile lor de istorie copiii lor să citească: şi în anul cutare ţara noastră fu invadată de cotropitorii români care o ţinură sub puterea lor o mie de ani."

Mi-e teamă că pruncii irakieni nu vor învăţa mare lucru la şcoală despre cotropitorii români, pentru că, oricât s-ar chinui Băsescu, România este ocupată în Irak.

(Comentariu de Alexandru Purcăruş, alexandru.purcarus@mediafax.ro)